Top
Se afișează postările cu eticheta cand nu`i pasa de heart my show mine daca ce sa fac iubesc life love dragoste sentimente help in love katy help probleme hope vintage feelings wish I blog blogger blogging the best. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cand nu`i pasa de heart my show mine daca ce sa fac iubesc life love dragoste sentimente help in love katy help probleme hope vintage feelings wish I blog blogger blogging the best. Afișați toate postările

marți, 1 mai 2012

Ambivalence.

     De câteva săptămâni mă tot gândesc la blog, la postări. Îmi vin idei, dar renunţ imediat la ele pentru că majoritatea sunt legate de evenimente petrecute în trecut. Nu mai am energie să ma iau de tot ce s-a întâmplat. Sunt împăcată cu toate. Pare perfect, să nu îmi mai fac griji pentru nimic, să nu-mi mai pese. Dar nu e chiar aşa. Sunt prea calmă. Nu mă mai suport, practic e ca şi cum nu aş mai simţi nimic şi nu mai pot scrie.
     Poate în câteva zile nu va mai fi la fel, poate mă vor podidi sentimente pe care le-am ascuns demult, poate va trece o bună perioadă de timp şi nu voi simţi decât greaţă faţă de toţi ipocriţii care se adună în jurul meu să vadă cum mă simt. Ce curioşi sunt toţi.. Ce pot să spun? La un moment dat te saturi de toţi prefăcuţii care au impresia că te impresionează cu zâmbetele şi clişeele lor. Se păcălesc singuri că le pasă. Dar apreciez unele persoane şi le mulţumesc pentru răbdarea şi bunătatea de care dau dovadă. Nu sunt multe, totuşi.
     Mulţi au probleme cu felul în care percep unele afirmaţii. Când îţi spun direct ceva, nu "comentez aiurea", îţi spun ce gândesc. Învaţă să accepţi părerile altora. Nu eşti Sunshine Barbie, aici nu e vreun orăşel roz plin de admiratori. "Dacă nu îţi convine, poţi sa pleci." Credeam că suntem de aceeaşi parte până la proba contrarie. Şi stii ceva? Nu-mi mai pasă. A trecut puţin timp, dar a fost destul cât să învăţ câte ceva din ce nu ştiam, să realizez unde am greşit şi să mă schimb.
 
    Nu-mi pare niciodată rău când îmi văd fostul prieten cu altcineva. Mama mi-a spus mereu să dau jucariile vechi şi hainele ce nu mi se mai potrivesc cui nu şi le poate permite.


~♥.

marți, 10 aprilie 2012

You're poison.

        Mi-e ciudă. E genul ăla de ciudă care mă macină pe dinăuntru şi simt că mă distruge foarte, foarte încet. Mi-e ciudă că nu spun că-mi pare rău atunci când trebuie, nu spun ce gândesc la timp, dar o fac când...nu e necesar. Am avut destul timp pentru a mă schimba, pentru a-mi da seama exact unde am greşit.
      Mi-e ciudă că nu am mai vorbit de ceva vreme şi mi-e dor.
      Mi-e ciudă că nu am avut răbdare, că nu m-am abţinut şi m-am grăbit. Ar fi fost altfel, şi nimeni nu ne-ar mai fi judecat.
     Când atâţia îmi cer o şansă sau o a doua, nu pot să mă gândesc decât la tine. Nu eşti prost. Eşti doar leneş. Şi nu eşti "doar un alt băiat". Vroiam doar să ştiu că-ţi pasă. E ciudat să ne prostim aşa, nu crezi? " ţin atât de mult la tine.." şi la ceva timp după, mă gândesc.. dacă ţineam aşa de mult unul la celălalt, de ce m-am enervat aşa de la o prostie, şi cum de ne-am despărţit aşa de uşor, de parc
ă nici nu conta?
    Abia acum mă gândesc la asta. Ciudat, nu ?
      Mi-e ciudă că ai o părere greşită. Îmi este ciudă că te enervezi prea repede, mi-e aiurea să-ţi vorbesc când eşti aşa.

     Mi-e ciudă că mi-e dor. Nu în sensul de " hai să fim împreuna, hai să ne ţinem de mână ". Nu. Mi-e dor de tine. Pur şi simplu. N-am ştiut să-mi cer scuze la timp şi regret acest lucru. Dar...doar acest lucru. Nimic altceva.
Şi asta e, bre'. ştiu. E doar o altă relaţie, nu e mare lucru, aşa cum crede lumea. Nici măcar eu nu pot gândi aşa în privinţa ta. E doar faptul că ştiu că nu s-ar fi terminat aşa dacă am fi ştiut să iertam, să avem răbdare şi să trecem peste. Pentru că mi-a păsat cam mult.





~♥.

marți, 3 aprilie 2012

Nothing left to lose.

- Retrage-ţi cuvintele ! am ţipat.
- Nu ! mi-ai răspuns, strâmbându-te ca deobicei.
- Foarte bine atunci !
- Să ştii că da !
- Lasă-mă !
- Nu te las !
- De ce?!
- Te urăsc.
- Da, şi eu. Mulţumit?


Deja nu mai are rost să mai vorbim. Măcar de ar suna odată clopoţelul de pauză. Stăm aici de ceva vreme, acuş se face o oră, dar pare că a trecut mai mult. Ne-am certat. Stăm jos, pe scări. Priveşti podeaua. Abia te văd clipind. Mă întreb la ce te gândeşti. Iar faci chestia aia. Îţi muşti buzele când te gândeşti mult la un singur lucru.
- Ştiai că atunci când treci prin prima ceartă cu cineva drag înseamnă că începi să te îndrăgosteşti cu adevărat?
Am pufnit în râs.
- De ar fi aşa...
- Deci nu mă crezi, ai spus zâmbind.
- Nu vreau să cred asta.. când ne certăm, pare că devine totul aşa de serios, că sunt gata să cedez.
- Ai pune capăt relaţiei din cauza certurilor?

Simt un déjà-vu. N-am mai trecut o dată prin ceva asemănător?

Dupa câteva secunde de linişte, zâmbeşti şi mă iei de mână.
- Îmi pare rău. Mă port aiurea. Dar o să m
ă schimb.
- Nu cred că vreau să se repete. Ştiu că au trecut mai puţin de două zile, dar prefer să regret mai tarziu, şi să îţi spun acum că nu vreau să ţin la tine.
- Eşti mereu îngândurată, dar nu te intreb nimic, niciodată. Nu vroiam să cred că eşti îndragostită de cineva. Au trecut două zile de când am spus să...încercăm. Dar ne cunoaştem de un an, nu te înţeleg. Aud des poveşti despre tine. Dar chiar nu vroiam să cred că într-adevăr n-ai inimă.





~♥.

joi, 8 martie 2012

Oh darling


        S-a întâmplat când nici nu mă aşteptam. Nu căutam nimic nou, eram încă cu gândul la cel căruia nu-i voi scrie numele, dar despre care am scris de atâtea ori. Şi subit, ai apărut tu. Am ieşit puţin, am râs, am vorbit despre muzică, despre ce avem în comun, şi ai facut imediat rost de numărul meu. Nu se putea mai bine. Dar nu-mi puteam da seama ce fel de persoană cu chichiţe esti. Şi oricât de încurcat păreai, m-ai facut să uit de toate problemele.
       Stau şi mă întreb.. cum ar fi fost dacă nu m-aş fi obosit să vorbesc cu tine despre atâtea, să nu fi stat cu tine de vorbă pe holuri sau să nu fi dat cărţile pe faţă ? Dacă aş fi tăcut, dacă nu ţi-aş fi spus nimic, ai fi zis ceva, într-un final ? Oare de ce mă îndoiesc profund..?
       Şi cu toate astea, e ca în poveşti. Nu. Defapt, e ca în filme cu proşti. E prea frumos. E atât de frumos, că suntem cuplul pe care jumătate de şcoală nu-l suportă. 
        - Ei, şi ce ?! Sunt nişte proşti !   Îmi şopteşti şi mă iei în braţe, în timp ce moliile din stomac parcă dansează să-mi facă în ciudă. Simt nevoia să-ţi spun că te iubesc. Dar mi-o iei înainte, iarăşi.


       Ţi-aş spune atâtea, dar parcă nu ne ajunge timpul deloc; trece prea repede.


~♥. 

sâmbătă, 25 februarie 2012

A new beginning.


      Nu știu exact ce simt, dar nu vreau să se termine. E un sentiment pe care nu-l pot defini, nu-i pot da nume. Dar nu vreau să dispară. E plăcut.
      Vreau să rămân blocată aici, cu tine. Vreau doar să te am aproape. Mă faci să zâmbesc. Îmi stârnești fluturi în stomac atunci când mă aștept mai puţin. Ştii mereu cum să mă faci să mă simt bine. Şi ştiu bine că ţii la mine.
       Nu prea ştim să ne alegem momentele, dar asta nu-mi displace, aşa e la început. Ştiu că până la urmă ne vom obişnui. Parcă am fi doi copii ce abia descoperă dragostea  acest sentiment. Şi mi-e frică de ziua de mâine. Uneori mi-e frică de parcă autorul va hotarî să pună capăt acestei poveşti. Nu vreau să te pierd. Dar îmi amintesc at
âtea şi ştiu că nu te voi pierde. N-au decât să vorbească, să bârfească şi să mintă. Nu are rost să-i ascultăm. De ce să ascult ce spune lumea? Eu te cunosc mai bine, lasă-i să vorbească. Avem încredere unul în altul şi atât contează. 
~♥.

joi, 2 februarie 2012

I pity them. :)

       Mă amuză oamenii care, dacă au făcut cândva parte din viața ta, au impresia că în continuare te mai interesează de ei. Chiar dacă au rupt orice legătură cu tine și habar n-au dacă mai trăiești sau nu, ei încă se simt de parcã ar fi în centrul gândurilor tale.
      Probabil viața e mai interactivă când ai impresia că ești important și pentru altcineva decât pentru propria ta persoană.
     Ar trebui să știi că oamenii cu adevărat însemnați nu se simt importanți ci îi fac pe alții să se simtă importanți. Credeam că sunt singura egoistă, căreia îi place să fie în centrul atenției. Dar există oameni care o duc mai rău de-atât. Nu-mi plac narcisiștii.
     Dar e o lume mare, unde e loc pentru toți. Mulți sar gardul și poarta e deschisă.




~♥.

vineri, 26 august 2011

Endless dream.

  Te rog, ignoră ochii mei morţi,
 Am intrat într-o lume mai mică decât a ta. 
Şase metri în subteran,  
Un sicriu care încă stă,  
Şi o înmormântare care nu vine niciodată.    


Venele mele au devenit sârmă ghimpată, 
 Pielea, zid de oţel, 
 Şi am fost prinsă în interiorul meu.  
O închisoare de ruşine.


~♥.
 
THE END.