Kind of old, kind of new.

         Nici nu realizasem că începusem să-ţi scriu. Când am privit monitorul şi mi-am dat seama ce făceam, m-am oprit brusc. Simţeam nevoia să-ţi spun tot ce aveam pe suflet. Eram pe cale să-ţi destăuinui multe, dar ar fi fost o greşeală. Nu ştiam asta atunci. Dar tot n-am habar de ce mi-am găsit să-ţi spun ţie ceea ce simţeam. De ce tocmai tu? Dintre atâţia oameni. Câtă ură ţi-am purtat, şi tot la tine mă întorc. Acum abia dacă te mai cunosc. Poate caut consolare. Dar de la tine ştiu că voi primi doar un zâmbet. Şi ştiu că am ajuns la limită când realizez că nevoia de a vorbi cu un străin creşte şi ajunge să o depăşească pe cea de a vorbi cu un prieten.
        Aş vrea să întelegi ce simt, ce gândesc. Pentru că sunt confuză. Nu înţeleg ce vrei. Dar vreau să ştii că frumuseţea nu stă în ceea ce priveşti, ci în privirea persoanei pe care o iubeşti.


~♥.

Do you heart it?

         Hei, astăzi nu voi povesti nimic despre vreo întâmplare sau sentiment. Nu voi descrie în zeci de rânduri vreo păţanie de-a mea sau a vreunui prieten de-al meu, nici la întrebări nu voi raspunde. Astăzi nu voi scrie prea multe. Nu prea pot, nu are rost. Nu mă simt în stare.
         Însă vreau să vă spun că fac o mică pauză de la scris. Până sâmbătă-duminică şi poate chiar mai mult, nu mă voi atinge de tastatură. Aş vrea totuşi să văd cât de mulţi vizitatori şi câte păreri aş putea strânge în cel puţin o săptămână, timp în care, cum am mai spus, nu voi vizita blogul. O întrebare am, la care aş vrea să-mi răspundeţi în număr cât mai mare. De ce intraţi pe Blogu' lu' Pătrunjica? Vreau să ştiu ce vă place şi ce nu. Fie doar curiozitate, fie vă inspir, fie râdeţi de ceea ce scriu, ceva vă face să intraţi şi să citiţi. Share-uiţi postarea şi lăsaţi păreri. Nu mă aştept ca atunci când mă întorc să găsesc grupuri pe facebook cu fancluburi pentru blog sau sute de răspunsuri. Nici de ziua mea n-am primit aşa ceva, ar fi prea poate mult. Dar vă provoc să-mi răspundeţi sincer într-un comentariu.

~♥.

Cold wind blows.

      Am să spun că nu s-a întâmplat nimic. Am să mă mint singură până mă voi simţi mai bine. Nu am citit nimic, nu am văzut nimic, nu am vorbit cu tine. Nu. Nimic. Totul e ca acum 4 zile. Un singur lucru vreau să-l spun, totuşi..


    " Credeam că pentru el suntem altceva decât nişte fete de paisprezece ani, dar poate chiar asta suntem. "
Mi-ai citit gândurile, scumpo. Se pare că oricât am încerca, fie vorba de prietenii sau relaţii, tot noi două rămânem împreună.
 Credeam...chiar am crezut. Pentru că obişnuiesc să văd ce-i mai bun in oameni şi să cred cu adevărat în aceste fiinţe.
Dintre toţi prietenii apropiati, el mi-era cel mai drag, şi ştia bine asta. Cum se poate să incerci să faci să fie bine, iar cineva să facă nimic altceva decât să te păcălească?

   Nu are rost sa fac pe cineva să se simtă aiurea în această postare. Mă voi limita la aceste câteva rânduri pentru a evita orice divergenţă, că doar.. nu s-a întâmplat nimic.


~♥.

Not anymore, dear.

         Dă frâu liber imaginaţiei tale. Poţi minţi în legătură cu mine. Poţi să-i minţi pe toţi. Nu-mi pasă. Poţi să râzi de fiecare lucru pe care-l spun sau fac. Spune-le tot ce mi-ai promis că nu vei dezvălui. Bate-ţi joc de tot. Uită tot ce era mai bun şi lasă ura să pună stăpânire pe tine, dacă aşa crezi că e înţelept. Nu te abţine. Ia-te de orice spun. Poţi să spui, să faci, să inventezi tot ce vrei. Eşti liber. Nu te enerva, citeşte până la capăt.
         Nu contează ce scriu, nu? Oricum va fi mereu acea persoană care-mi va citi blogul şi va gândi "sigur scrie despre mine. Îi pasă de mine şi mereu îi va păsa". Cam mult egoism, nu crezi? Îmi pare rău să te dezamăgesc. Dar nu am scris vreun nume, şi nu eşti singura persoană pe care o cunosc sau la care am ţinut vreodată. Ia o pernă şi pune-ţi capul sub ea. Rămâi acolo până te maturizezi. Te simţi? Doare când am dreptate, ştiu.
        Am trecut prin toate, nu mă mai poţi surprinde cu nimic. Nu mai e nimic din ce n-am văzut la unul ca tine. Nu însemni nimic. Şi când m-ai întrebat ce simt pentru tine, nici ură n-am putut să spun. Pentru că nu îmi mai pasă nici cât să te urăsc. Am obosit. Mă simt de parcă am alergat la un maraton. M-ai dezamăgit, da. Dar am trecut peste toate. Erai singura persoană care să mă înţeleagă. Dar nu-i nicio problemă, nu eşti singura persoană care nu a mai avut timp pentru mine. Nu mai visez la nimic.
      Poţi să crezi ce vrei. Poţi crede ca pun postări despre Iulian, Alex, Robert, Mihai, Vlad etc. Sunt doar nume. Şi n-am spus niciodată despre cine am scris, scriu sau despre cine voi scrie în viitor. Cu toţii puteţi să credeţi ce vreţi.
       El e singurul pe care nu-l voi dezămagi.


~♥.