You're poison.

        Mi-e ciudă. E genul ăla de ciudă care mă macină pe dinăuntru şi simt că mă distruge foarte, foarte încet. Mi-e ciudă că nu spun că-mi pare rău atunci când trebuie, nu spun ce gândesc la timp, dar o fac când...nu e necesar. Am avut destul timp pentru a mă schimba, pentru a-mi da seama exact unde am greşit.
      Mi-e ciudă că nu am mai vorbit de ceva vreme şi mi-e dor.
      Mi-e ciudă că nu am avut răbdare, că nu m-am abţinut şi m-am grăbit. Ar fi fost altfel, şi nimeni nu ne-ar mai fi judecat.
     Când atâţia îmi cer o şansă sau o a doua, nu pot să mă gândesc decât la tine. Nu eşti prost. Eşti doar leneş. Şi nu eşti "doar un alt băiat". Vroiam doar să ştiu că-ţi pasă. E ciudat să ne prostim aşa, nu crezi? " ţin atât de mult la tine.." şi la ceva timp după, mă gândesc.. dacă ţineam aşa de mult unul la celălalt, de ce m-am enervat aşa de la o prostie, şi cum de ne-am despărţit aşa de uşor, de parcă nici nu conta?
    Abia acum mă gândesc la asta. Ciudat, nu ?
      Mi-e ciudă că ai o părere greşită. Îmi este ciudă că te enervezi prea repede, mi-e aiurea să-ţi vorbesc când eşti aşa.
     Mi-e ciudă că mi-e dor. Nu în sensul de " hai să fim împreuna, hai să ne ţinem de mână ". Nu. Mi-e dor de tine. Pur şi simplu. N-am ştiut să-mi cer scuze la timp şi regret acest lucru. Dar...doar acest lucru. Nimic altceva.
Şi asta e, bre'. ştiu. E doar o altă relaţie, nu e mare lucru, aşa cum crede lumea. Nici măcar eu nu pot gândi aşa în privinţa ta. E doar faptul că ştiu că nu s-ar fi terminat aşa dacă am fi ştiut să iertam, să avem răbdare şi să trecem peste. Pentru că mi-a păsat cam mult.




~♥.

Nothing left to lose.

- Retrage-ţi cuvintele ! am ţipat.
- Nu ! mi-ai răspuns, strâmbându-te ca deobicei.
- Foarte bine atunci !
- Să ştii că da !
- Lasă-mă !
- Nu te las !
- De ce?!
- Te urăsc.
- Da, şi eu. Mulţumit?


Deja nu mai are rost să mai vorbim. Măcar de ar suna odată clopoţelul de pauză. Stăm aici de ceva vreme, acuş se face o oră, dar pare că a trecut mai mult. Ne-am certat. Stăm jos, pe scări. Priveşti podeaua. Abia te văd clipind. Mă întreb la ce te gândeşti. Iar faci chestia aia. Îţi muşti buzele când te gândeşti mult la un singur lucru.
- Ştiai că atunci când treci prin prima ceartă cu cineva drag înseamnă că începi să te îndrăgosteşti cu adevărat?
Am pufnit în râs.
- De ar fi aşa...
- Deci nu mă crezi, ai spus zâmbind.
- Nu vreau să cred asta.. când ne certăm, pare că devine totul aşa de serios, că sunt gata să cedez.
- Ai pune capăt relaţiei din cauza certurilor?

Simt un déjà-vu. N-am mai trecut o dată prin ceva asemănător?

Dupa câteva secunde de linişte, zâmbeşti şi mă iei de mână.
- Îmi pare rău. Mă port aiurea. Dar o să mă schimb.
- Nu cred că vreau să se repete. Ştiu că au trecut mai puţin de două zile, dar prefer să regret mai tarziu, şi să îţi spun acum că nu vreau să ţin la tine.
- Eşti mereu îngândurată, dar nu te intreb nimic, niciodată. Nu vroiam să cred că eşti îndragostită de cineva. Au trecut două zile de când am spus să...încercăm. Dar ne cunoaştem de un an, nu te înţeleg. Aud des poveşti despre tine. Dar chiar nu vroiam să cred că într-adevăr n-ai inimă.




~♥.