Top

luni, 16 iulie 2012

Do you heart it?

         Hei, astăzi nu voi povesti nimic despre vreo întâmplare sau sentiment. Nu voi descrie în zeci de rânduri vreo păţanie de-a mea sau a vreunui prieten de-al meu, nici la întrebări nu voi raspunde. Astăzi nu voi scrie prea multe. Nu prea pot, nu are rost. Nu mă simt în stare.
         Însă vreau să vă spun că fac o mică pauză de la scris. Până sâmbătă-duminică şi poate chiar mai mult, nu mă voi atinge de tastatură. Aş vrea totuşi să văd cât de mulţi vizitatori şi câte păreri aş putea strânge în cel puţin o săptămână, timp în care, cum am mai spus, nu voi vizita blogul. O întrebare am, la care aş vrea să-mi răspundeţi în număr cât mai mare. De ce intraţi pe Blogu' lu' Pătrunjica? Vreau să ştiu ce vă place şi ce nu. Fie doar curiozitate, fie vă inspir, fie râdeţi de ceea ce scriu, ceva vă face să intraţi şi să citiţi. Share-uiţi postarea şi lăsaţi păreri. Nu mă aştept ca atunci când mă întorc să găsesc grupuri pe facebook cu fancluburi pentru blog sau sute de răspunsuri. Nici de ziua mea n-am primit aşa ceva, ar fi prea poate mult. Dar vă provoc să-mi răspundeţi sincer într-un comentariu.


~♥.

duminică, 8 iulie 2012

Please listen to your heart.

        N-a trecut prea mult timp de când te-am văzut ultima dată. Vreo două, poate trei săptămâni. Iar de vorbit, mă doare să spun că deja mi-e dor, deşi ultima conversaţie am purtat-o acum foarte puţin timp. Nu ţin socoteala. Nu sunt obsedată, dar eram prieteni buni, mai ştii? înainte să trecem prin toate astea, înainte să ne schimbăm. Mi-e dor de vechiul prieten căruia puteam să-i spun orice, fără să-mi fie frică de faptul că m-ar putea judeca. Orgoliul a fost mereu cel ce ne-a împins să ne ignorăm unul pe celălalt. Asta până când unul dintre noi s-a gândit că "ce are dacă ne vorbim?". Cam copilăresc, ştiu.
      Cu toate astea, trebuie să spun că nu pot să te înţeleg. O lungă perioadă de timp mi-ai fost alături, m-ai încurajat, m-ai susţinut. Mi-ai vorbit frumos şi într-adevăr m-ai făcut fericită. Dar acum sunt confuză. Deodată te-ai schimbat. Deodată ai revenit la "vechiul tu". Cel care pare să uite că trăiesc, că îl cunosc şi mă cunoaşte. Deodată nu-ţi mai pasă ce fac sau dacă mai vreau să vorbesc cu tine. Ce ar trebui să înţeleg? Ce să cred? Iartă-mă că insist atât, ştii că nu-mi stă în fire. Dar încerc să te înţeleg. Şi nu pentru că aş avea vreun motiv ascuns, ci din simplul motiv că îmi eşti prieten/amic sau cum vrei tu să-i spui şi e normal să-mi pese. Iar Bon Jovi nu mă ajută deloc, încă mă face să mă gândesc la tine.
       Faptul că scriu pe blog despre asta, sper să nu te supere. Crede-mă, nu încerc să dramatizez nimic. Nu obişnuiesc să-mi spun oful în "public". Însă pentru mine, blogul e ca un jurnal.
       Este adevărat că devin vulnerabilă şi când încep să scriu, uneori nu mă mai opresc, dar aşa sunt eu. Aşa că, îmi cer scuze pentru cititorii pe care-i plictisesc. Dar ce aţi face în locul meu?


~♥.
 
THE END.