To those crazy jealous girlfriends.

           Asta..e pentru fetele geloase. Trebuie să admit că sunt una dintre voi. Niciodată n-am vrut să fiu, nu m-am gândit că voi ajunge una, dar m-am îndrăgostit şi ştiu cum e să-l vezi pe cel pe care-l iubeşti cu fosta lui iubită. 
         Noaptea trecută mi-am lăsat emoţiile să facă ce vor din mine şi am simţit că înnebunesc când a îmbrăţişat-o.. a fost doar o îmbrăţişare, dar..ştiu că a avut un impact destul de mare. Nu înţeleg de ce devin atât de geloasă. E al meu, nu al ei şi ştiu asta. Iar el ştie ce simt şi încearcă să mă convingă că îl am doar pentru mine. Mă iubeşte. 
Dar e acel moment în care mă simt ca o copilă de nici 10 ani, care a fost prinsă făcând o tâmpenie de care îi este ruşine. Mă ia în braţe şi se joacă în părul meu. Îl iubesc atât de mult..şi totuşi mă port atât de urât când apare fosta lui iubită. M-a întrebat azi dimineaţă cum ar putea cineva care-l 'iubeşte' să se poarte atât de urât. N-am ştiut ce să-i răspund..dar acum ştiu. Este pentru că îl iubesc atât de mult şi nu vreau să-l văd vreodată în braţele altcuiva. Vreau să fie doar al meu, chiar şi pentru o perioadă. Deşi tind să fiu prea egoistă. 
         

~♥.

I just wanna talk to you about it.

         Sunt tristă. E o tristeţe caraghioasă, puţin exterioară, căci înăuntru nu mai e loc. Dar e o tristeţe adevărată. O tristeţe ca un zgomot de fundal. O tristeţe care nu încetează niciodată, care nu îmi lasă nicio secundă de odihnă. E o tristeţe care n-ar trebui să fie aici, care ar trebui înlocuită, şi deşi sunt obişnuită cu înlocuirea sentimentelor, pe acesta nu-l pot înlocui. Am speranţa zilei de mâine. Dar nu vreau să fie mâine.. Vreau un azi mai bun.    

  
         M-am hotărât să ies, să mă învelesesc. Evident, am tras de mine să mă îmbrac. M-am şi încălţat. Mi-am spus să nu plâng, să n-o fac pe mâţa plouată, pur şi simplu să aştept un moment de acalmie şi să fiu în stare să ies din casă. Nu trebuie decât să ies puţin, mi-am spus din nou, totul va trece ca o furtună, ca o ploaie torenţială, ca o sirenă de alarmă, ca o durere de dinţi, se va opri, va trece. Dar adevărul e că am petrecut toată ziua ghemuită pe canapea. 
  
        Nu mă simţeam deloc bine. Lui i-am spus că voi lua un Dolipran, că mi-e rău. Pe scurt, am luat o pastilă de Dolipran. Apoi, pe ascuns am mai luat cinci. Dar nu mi-a folosit la nimic. Tristeţea a trecut, dar în locul ei a apărut enervarea, aşa că iată-mă în biroul meu, agitată. Apoi mai e şi nodul ăsta în gât. Îl simt ca o minge de tenis, mă sufocă, am să deschid fereastra, dar e ca şi cum aş deschide cuptorul, îmi vine să mă arunc în căldura de afară. Toate mă apasă, cerul, norii, vecinii, maşinile, lumea celor vii,  tipul de jos care cântă de mama focului bamboleo, bambolea... 
  

~♥.

Short one.

          Nu simt nimic, nu. Ia te uită, ceva mi-a picurat pe obraz. Plouă ? Nu. Nu plouă. Plâng. Sunt lacrimi fine, economice şi discrete sau care încearcă să fie astfel pentru ca apoi să se pornească în forţă. E aşa de ciudată durerea asta care nu doare. E ca suferinţa altcuiva. Poate e o suferinţă mai veche sau o suferinţă care stă să vină, o suferinţă care mă aşteaptă, iar eu încă nu ştiu nimic. În orice caz, sunt providenţiale lacrimile astea. Sunt norocul meu, lacrimile astea fără durere care mă îneacă - era şi timpul.
           Dar îţi mulţumesc că m-ai luat în braţe. Nu-mi doresc nimic mai mult decât ceea ce am. Defapt..poate..îmi doresc să nu se schimbe nimic..să nu te pierd.
    Gata. Mă opresc. Prea multe gânduri.
 
              
~♥.