Sorry Eminem..I am afraid.

     Drumul spre gară parcă l-am alergat. Prea repede parcă l-am parcurs. Zâmbeam privindu-te.
Îţi mai aduci aminte când îmi spuneai că suntem "la pachet" iar eu tăceam, privindu-te? Te admiram..mereu o fac.  Câtă stabilitate, câtă speranţă şi complexitate într-o singură persoană.. Şi toţi aceşti ani nu am vrut decât să vezi în mine un sprijin când îţi pierzi şi ultima speranţă. Am vrut să fiu puternică. Am fost acolo, fie că ai avut sau nu nevoie de mine.
       Nu pot sta cu gândul că mi-e dor de tine. Vreau să ştiu că vei fi acolo să mă faci să zâmbesc. Doar văzându-te, îmi schimbi starea. E incredibil câte poate schimba o persoană la tine fără să vrea. Astfel, dragostea şi admiraţia cresc.
       Ştii că nu sunt bună la a spune cuiva că-mi va fi dor de el/ea. Şi nici nu suportam plecările, despărţirile. Dar am ajuns să mă obişnuiesc cu toate. Cu timpul, învăţăm să ne luăm rămas-bun de la unele amintiri.
       De aceea te rog să te gândeşti la mine, ca la întoarcere, primul lucru pe care vei vrea să-l revezi să fiu eu. Da..tot egoistă am rămas. Dar sper că amintirile noastre să cântărească mult şi  pentru tine. Pentru ca prietenia noastră să reziste. De fiecare datã când pleci, ştiu că nu mă uiţi. 
       Am trecut prin multe împreună şi nu pot decât să mă gândesc la tine. La noi.
      Ştiu că eşti pe punctul de a pleca. Ai urcat în tren şi ţi-ai făcut loc până la un geam care dă spre mine. Îmi vine să închid ochii gândundu-mă la faptul că pleci şi nu ştiu sigur când te voi revedea. Dar ştiu că nu vei fi acolo lângã mine 'holbându-te', întrebându-mă ce am păţit, luându-mă-n braţe, făcându-mă să mă jenez şi de mine însămi. N-am vrut niciodată să fiu cea slabă. Însă am fost. Am o stare de am impresia că am să plâng. N-o fac. Nu mai pot plânge ca înainte.  M-am schimbat. Vezi? Am crescut..m-am schimbat în bine. Timida..sensibila..dramatica eu s-a dus.
      Îmi rămâne privirea aţintită spre al cinci-lea geam. Imediat ce trenul pleacă, o iau la goană. Amintirile mă năpădesc şi nu mai suport nimic din ce am în jur. Drumul spre casă pare nesfârşit fără tine.

Cu drag, vecina. :)

~♥.

Erai frumoasă acum 24 de ore

      Ştii cât de mult te iubeam când erai rece? Mi se părea că eşti mai frumoasă. În fiecare moment al zilei puteam să ies, să te admir, să te simt. Erai minunată! Îmi pare rău că te-ai schimbat atât de mult. Unii ar spune că era şi timpul să faci o schimbare în bine. Eu spun că acum 24 de ore erai mult mai frumoasă. Prin fiecare mişcare, în fiecare secundă erai mult mai aproape de starea mea. Asta m-a apropiat şi mai mult de tine. Plângeai când mie îmi venea să plâng, te dezlănţuiai atunci când eu eram nervoasă şi puteam să cred că eşti în stare să ucizi repede, aşa cum eu aş fi făcut.  
      Te ador, toamnã. Îmi pari mai ales tristă, dar extrem de frumoasă.  
      Oamenii de obicei îţi reproşează diverse, dar eu ştiu că eşti încăpăţânată şi faci tot ce vrei tu. Din fericire, nimeni nu te poate controla. Eşti independentă şi nici măcar n-ai nevoie de vreun iubit. Dacă n-ar suna ciudat, aş spune că eşti o femeie independentă. Dar e ciudat… 
…să vorbeşti despre vreme ca şi când ar fi o persoană.


-W


~♥.

Cum îţi dai seama cât iubeşti ?

        Ştiu că tu, ăsta care citeşti, deja te-ai aşezat comod pe scaun pentru că te consideri un expert în joaca de-a iubirea. Sigur cunoşti sentimentul şi simptomele: molii în stomac, lipsa poftei de mâncare/ foame inexplicabilă. Ca un fel de sarcină… şi de cele mai multe ori e nedorită. Ba mai mult, apar şi greţurile la un moment dat.
      Dar… când îţi dai seama c-ai ajuns în punctul când poţi să spui: “Da draga mea/ dragul meu, azi te iubesc mai mult ca ieri” sau “Draga mea/ dragul meu, mă plictiseşti şi nu te mai iubesc” ???
       Când eşti într-o relaţie de obicei cauţi vrãjeli care mai de care pentru partener. Dar adevărul e că poţi preţui o relaţie abia după despărţire. Atunci vin toate regretele şi e momentul când îţi cam dai seama cât ai ţinut la ăla lângă care ai frecat menta săptămâni/ luni/ ani fiind un insensibil, că doar nu te-a părăsit de bun ce erai.
Şi totuşi, cum poţi să-ţi dai seama de sentimentele pe care le ai atunci când eşti într-o relaţie? Pur şi simplu te obişnuieşti cu situaţia şi uiţi să ai grijă de cel de lângă tine, aşa cum făceai în primele săptămâni sau luni de relaţie. Parcă – parcă se instalează monotonia, nu?
      Aşa că am o dilemă: cum îţi dai seama cât de mult iubeşti înainte de despărţire, pentru că după, evident, e prea târziu?


-W.


~♥.

Titludepostare (:

       Ştii cum e când ai o stare de n-ai chef de nimic şi habar n-ai de ce? Exact aşa mă simt eu acum. Ok, orice stare porneşte de la ceva. Dar eu nu vreau decât sã uit. Sã uit de tot.. Sã plec într-un loc în care nu mã cunoaşte nimeni, unde n-am niciun trecut greţos. M-am plictisit să mă întrebe toată lumea ce am şi eu să spun "nimic", iar ei să-şi imagineze la ce mă gândesc şi la ce s-ar fi putut întâmpla în trecutul meu apropiat. N-am distrus maşina nimănui; n-am rămas însărcinată; n-am fumat iarbă; n-am rămas repetentă; nu i-am scos ochii tipei care mă tot freacă la melodie de câteva săptămâni încoace. Nu ! Sunt tot eu.. cu o stare greu de descris. 

       M-am dus în bucătărie şi mi-am făcut un gin tonic. Ce naşpa e chestia asta. Prima înghiţitură mi-a adus un flashback de acum trei zile cu mine vomitându-mi [aproape] şi stomacul la trei noaptea, drept pentru care am vărsat restul paharului în chiuvetă. Apoi, dintr-un impuls de moment, am luat toată sticla de Gordon şi am vărsat-o şi pe ea în chiuvetă, urmărind-o apoi cu detergent de vase până când chiuveta n-a mai mirosit decât a mere verzi. 

        Acum sunt gata să jelesc în pat. Să mă uit pe pereţi. Şi [poate] să şi dorm. 


-W


~♥.