Cold blooded.

    Te văd stând lângă mine, dar te simt departe. Mă iei de mână, dar îmi vine să-ţi dau drumul. Deja mi-a trecut supărarea, sau mai bine zis.. am trecut peste fiecare sentiment pe care l-aş fi putut avea faţă de tine. Am trecut prin toate împreună. Însă toate se rezolvă de la sine, aşa cum ţi-am mai spus. Altcineva e acum în locul tău.
    E, totuşi, greu de crezut că suntem în aceeaşi cameră. Chiar suntem. Doar că...ne despart prea multe. Nici măcar câteva cuvinte să ne spunem nu mai avem. Acum ceva vreme ar fi fost un " te urăsc " pus pe replay, dar acum e linişte. Cel puţin deocamdată. Cu toate cărţile astea în jurul nostru; pentru tine e ca un labirint. Camera mea, ca şi mintea mea, este mereu plină de cărţi prea complicate pentru tine. Nici nu ştii ce să faci, îmi dau seama de asta cu uşurinţă. Ai o expresie uşor frustrată. Dar pentru mine, mai bine nici că se putea. Cineva mi-a spus acum doi-trei ani..." fie roata şi pătrată, tot se-ntoarce ea odată ".



~♥.

Cold wind blows.

      Am să spun că nu s-a întâmplat nimic. Am să mă mint singură până mă voi simţi mai bine. Nu am citit nimic, nu am văzut nimic, nu am vorbit cu tine. Nu. Nimic. Totul e ca acum 4 zile. Un singur lucru vreau să-l spun, totuşi..


    " Credeam că pentru el suntem altceva decât nişte fete de paisprezece ani, dar poate chiar asta suntem. "
Mi-ai citit gândurile, scumpo. Se pare că oricât am încerca, fie vorba de prietenii sau relaţii, tot noi două rămânem împreună.
 Credeam...chiar am crezut. Pentru că obişnuiesc să văd ce-i mai bun in oameni şi să cred cu adevărat în aceste fiinţe.
Dintre toţi prietenii apropiati, el mi-era cel mai drag, şi ştia bine asta. Cum se poate să incerci să faci să fie bine, iar cineva să facă nimic altceva decât să te păcălească?

   Nu are rost sa fac pe cineva să se simtă aiurea în această postare. Mă voi limita la aceste câteva rânduri pentru a evita orice divergenţă, că doar.. nu s-a întâmplat nimic.


~♥.

Not anymore, dear.

         Dă frâu liber imaginaţiei tale. Poţi minţi în legătură cu mine. Poţi să-i minţi pe toţi. Nu-mi pasă. Poţi să râzi de fiecare lucru pe care-l spun sau fac. Spune-le tot ce mi-ai promis că nu vei dezvălui. Bate-ţi joc de tot. Uită tot ce era mai bun şi lasă ura să pună stăpânire pe tine, dacă aşa crezi că e înţelept. Nu te abţine. Ia-te de orice spun. Poţi să spui, să faci, să inventezi tot ce vrei. Eşti liber. Nu te enerva, citeşte până la capăt.
         Nu contează ce scriu, nu? Oricum va fi mereu acea persoană care-mi va citi blogul şi va gândi "sigur scrie despre mine. Îi pasă de mine şi mereu îi va păsa". Cam mult egoism, nu crezi? Îmi pare rău să te dezamăgesc. Dar nu am scris vreun nume, şi nu eşti singura persoană pe care o cunosc sau la care am ţinut vreodată. Ia o pernă şi pune-ţi capul sub ea. Rămâi acolo până te maturizezi. Te simţi? Doare când am dreptate, ştiu.
        Am trecut prin toate, nu mă mai poţi surprinde cu nimic. Nu mai e nimic din ce n-am văzut la unul ca tine. Nu însemni nimic. Şi când m-ai întrebat ce simt pentru tine, nici ură n-am putut să spun. Pentru că nu îmi mai pasă nici cât să te urăsc. Am obosit. Mă simt de parcă am alergat la un maraton. M-ai dezamăgit, da. Dar am trecut peste toate. Erai singura persoană care să mă înţeleagă. Dar nu-i nicio problemă, nu eşti singura persoană care nu a mai avut timp pentru mine. Nu mai visez la nimic.
      Poţi să crezi ce vrei. Poţi crede ca pun postări despre Iulian, Alex, Robert, Mihai, Vlad etc. Sunt doar nume. Şi n-am spus niciodată despre cine am scris, scriu sau despre cine voi scrie în viitor. Cu toţii puteţi să credeţi ce vreţi.
       El e singurul pe care nu-l voi dezămagi.


~♥.

Upside down.

          Mă gândesc la acest lucru de ceva vreme şi mă tot întreb... de ce? E o întrebare simplă, dar la care uneori nu ai răspuns.
         De ce eu? Ce-am făcut să mă urăşti atât de mult? Ştii mereu cum să mă faci să fiu nesigură pe mine. Îmi iei prieteni, îmi dai înapoi amici. Când am nevoie de ceva, oricât de mult îmi doresc, nu primesc. Niciodată. Ce mi-ai promis, nu mi-ai dat. Am sperat, am iubit şi am riscat tot ce aveam, ca la un joc de poker. Se pare că am pariat pe mâna greşită. Dar e de parcă s-ar tot repeta jocul. Chiar atunci când cred că se sfârşeşte, când nu se întamplă altceva decât să pierd, când sper ca măcar să o pot lua de la capăt, să încerc iarăşi, continui să pierd. Déjà vu? Tot ce primesc, iei înapoi dintr-o dată şi mă laşi singură. Mă simt de parcă mă împietreşti şi mă pui într-o cutie. Te urăsc. Nu ai pic de milă. Măcar de aş şti că plătesc pentru ceva ce am făcut, dar nu e aşa.. mi-am îndreptat fiecare greşeală, deşi m-a costat poate demnitatea pentru unele. Iar pentru ce nu am putut fi iertată, am regretat oricum. Nu au fost greşeli mari, ca să merit toate astea.
      Am iertat, am dăruit şi am zâmbit ca să ascund tot ce simţeam, aşa cum am făcut mereu, aşa cum m-ai învăţat. Nu e corect. Se întamplă toate de-a-ndoaselea. Chiar eşti aiurea, dragă karma.






~♥.