Asemenea unui corb sihastru
Ne observă din zborul măiastru.
Ne-nconjoară cu privirea
Cu milă; nouă ne e sortită pieirea.
Nu știe nici el ce face;
Capul parcă nu-i mai tace.
Vocile omenești nu dispar
Și nu iese niciuna din tipar.
Nu știe ce să mai creadă,
Însă speră să-nțeleagă
Cum poate ființa umană
Trăi în ruine o viață normală.
~♥.
0 păreri:
Trimiteți un comentariu