Vrăjitorie

Mi-am privit în ochi călăul. L-am îmbrățișat strâns și i-am zâmbit cald. Știam că n-ar mai scoate un cuvânt, că doar ochii îi vor mai vorbi. Și așa a fost.

L-am sărutat delicat după ce m-a privit confuz și i-am promis că n-am să plec. Că n-am să dispar decât atunci când mă va trimite-n întuneric. ,,Când'', și nu ,,dacă''. Dar focul ardea mocnit pe dinăutrul lui și nu puteam simți frică, nu puteam decât să admir. Cât de minunat trebuie să fie să-l privești din depărtare.. Mi-am spus că e ultima oară. Și așa a fost.

Așa că am continuat să zâmbesc și-am oprit norul de lacrimi ce mi se aduna pe dinăuntru. Mi-am așezat grijuliu la gât un ștreang; încet și sigur, ca pe un șirag de perle La Peregrina. Am văzut torțele așezate la-ndemâna lui și am știut ca le va aprinde cu focul din privire.

Și așa a fost.

                                                    ~♥.

                                                                 ©photo rights reserved to Anca Mitroi