Îmi lipseşte dragostea. Îmi lipsesc micile flirturi când suntem într-un grup mai mare, îmi e dor de perioada în care ne ţineam de mână, toate zâmbetele ghiduşe, chipurile noastre ruşinate când observa cineva cât suntem de apropiaţi şi ne făcea complimente, şi toate glumele; fiecare lucru mărunt care ne-a făcut relaţia plăcută. Mesajele pe care ţi le trimiteam noaptea târziu fiindcă nu puteam dormi ştiind că eşti nervos pe mine, nopţile în care puneam telefonul sub pernă pentru că nu încetai să-mi trimiţi mesaje; erai atât de egoist, că preferai să vorbesc cu tine până târziu decât să fiu odihnită a doua zi. Sună tare copilăresc, dar aş mai trece o dată prin toate, doar să te ştiu aproape. Mi-e dor să te văd purtându-te ca un băieţel doar ca să-mi captezi atenţia, îmi lipseşte enorm să te văd zâmbind atunci când mă zăreşti. Vreau înapoi zilele în care nu ne vedeam fiindcă eram încăpăţânaţi. Şi timiditatea ce apărea atunci când, la început, rămâneam doar noi, dar care dispărea în momentul în care mă luai de mână.
E atât de greu să mă opresc din scris, aş vrea să povestesc atâtea, dar mai presus de toate, ţi-aş spune atât de multe, însă mi-e frică. Şi mi-e ruşine de mine.
~♥.
0 păreri:
Trimiteți un comentariu