Ambivalence.

     De câteva săptămâni mă tot gândesc la blog, la postări. Îmi vin idei, dar renunţ imediat la ele pentru că majoritatea sunt legate de evenimente petrecute în trecut. Nu mai am energie să ma iau de tot ce s-a întâmplat. Sunt împăcată cu toate. Pare perfect, să nu îmi mai fac griji pentru nimic, să nu-mi mai pese. Dar nu e chiar aşa. Sunt prea calmă. Nu mă mai suport, practic e ca şi cum nu aş mai simţi nimic şi nu mai pot scrie.
     Poate în câteva zile nu va mai fi la fel, poate mă vor podidi sentimente pe care le-am ascuns demult, poate va trece o bună perioadă de timp şi nu voi simţi decât greaţă faţă de toţi ipocriţii care se adună în jurul meu să vadă cum mă simt. Ce curioşi sunt toţi.. Ce pot să spun? La un moment dat te saturi de toţi prefăcuţii care au impresia că te impresionează cu zâmbetele şi clişeele lor. Se păcălesc singuri că le pasă. Dar apreciez unele persoane şi le mulţumesc pentru răbdarea şi bunătatea de care dau dovadă. Nu sunt multe, totuşi.
     Mulţi au probleme cu felul în care percep unele afirmaţii. Când îţi spun direct ceva, nu "comentez aiurea", îţi spun ce gândesc. Învaţă să accepţi părerile altora. Nu eşti Sunshine Barbie, aici nu e vreun orăşel roz plin de admiratori. "Dacă nu îţi convine, poţi sa pleci." Credeam că suntem de aceeaşi parte până la proba contrarie. Şi stii ceva? Nu-mi mai pasă. A trecut puţin timp, dar a fost destul cât să învăţ câte ceva din ce nu ştiam, să realizez unde am greşit şi să mă schimb.
 
    Nu-mi pare niciodată rău când îmi văd fostul prieten cu altcineva. Mama mi-a spus mereu să dau jucariile vechi şi hainele ce nu mi se mai potrivesc cui nu şi le poate permite.

~♥.