Kind of old, kind of new.

         Nici nu realizasem că începusem să-ţi scriu. Când am privit monitorul şi mi-am dat seama ce făceam, m-am oprit brusc. Simţeam nevoia să-ţi spun tot ce aveam pe suflet. Eram pe cale să-ţi destăuinui multe, dar ar fi fost o greşeală. Nu ştiam asta atunci. Dar tot n-am habar de ce mi-am găsit să-ţi spun ţie ceea ce simţeam. De ce tocmai tu? Dintre atâţia oameni. Câtă ură ţi-am purtat, şi tot la tine mă întorc. Acum abia dacă te mai cunosc. Poate caut consolare. Dar de la tine ştiu că voi primi doar un zâmbet. Şi ştiu că am ajuns la limită când realizez că nevoia de a vorbi cu un străin creşte şi ajunge să o depăşească pe cea de a vorbi cu un prieten.
        Aş vrea să întelegi ce simt, ce gândesc. Pentru că sunt confuză. Nu înţeleg ce vrei. Dar vreau să ştii că frumuseţea nu stă în ceea ce priveşti, ci în privirea persoanei pe care o iubeşti.


~♥.

La rentrée.

        E toamnă. E încă o vreme placută, e cald, dar vântul adie uşor. Am început şcoala pe data de şaptesprezece. Sunt în clasa a IX-a. " IX C, ce ciudat sună! " îmi spuneam acum cateva zile. Dar mă obişnuiesc deja. Am colegi noi, dar pe jumătate dintre ei îi ştiam deja. Am şi o sală de clasă nouă. E drăguţă. Diriginta este aceeaşi pe care o ştiu de patru ani, dar mie-mi convine. Şi profa română îşi aduce aminte de blogul meu. Sper să-i placă ce citeşte. Am o colegă de bancă pe care n-aş fi crezut ca o voi avea, dar îmi place. E din altă ţară, sper să se acomodeze repede.
      Deocamdată, aşa, ca la început, totul e în ordine. Ne inţelegem bine, toţi par foarte de treabă. Dar suntem diferiţi. Sunt destul de sigură ca vor fi certuri, tocmai pentru că suntem atât de diferiţi. Suntem douăzeci şi patru. Dar sper să nu se mai transfere nimeni la noi. Fără ofense.
      Mă simt atât de ciudat, atâtea sentimente amestecate... sunt fericită cu toate de până acum, dar am emoţii.. cum va fi la anul pe vremea asta?
M-am gândit ceva vreme la noua clasă şi nu vreau să rămână cineva vreodată stingher.
       Suntem glumeţi, poate prea glumeţi, dar sper că vom putea fi şi serioşi; nu doar atunci când dăm un test. 
Sper să fim uniţi. Mereu mi-am dorit o clasă în care să ne luăm apărarea şi să ne ajutăm în loc să ne certăm în fiecare zi. 
      Nu vreau să venim la şcoală şi să ne fie frică de a fi judecaţi de cei din jur. 
      Sper că nu voi supăra pe nimeni. 
     Vreau să-i ajut pe toţi cu cât pot.
     Aş vrea să nu ne uităm unii pe alţii după terminarea liceului.
      Dar nu este vorba doar despre ce îmi doresc, sigur aşa va fi!

~♥.

I guess I'm just confused.

    Suntem prieteni? amici? Nu obişnuiesc să pun etichete pe relaţii, dar a noastră îmi dă de gândit. Vorbim ca între prieteni, suntem colegi, dar gândindu-mă la anumite detalii, am putea fi numiţi amici. Nu voi numi acele detalii, nu vreau să mă dau de gol.
     Nici nu-mi pot da seama ce însemn pentru tine. Acum ceva vreme am crezut că am putea fi apropiaţi. Dar nu te pot înţelege. Faci lucruri, iei decizii pe care nu le înţeleg. Eşti destul de previzibil, dar nu te pot defini. Eşti... opusul meu. Am un caracter destul de flexibil, încerc să fiu optimistă, nu mă gândesc de două ori la ceea ce spun sau ceea ce fac, şi-ţi zâmbesc mereu, fie că am sau nu un motiv. Tu pretinzi a le şti pe toate. Eu pot fi deschisă faţă de tine, te pot îmbrăţişa, mă pot prosti, mă pot face de râs, pot greşi, însă orice ar fi, nu vei avea dreptul de a râde de mine. Poate nici n-o să-mi pese dacă o vei face, dar poate mă va durea. 
       Tu eşti...setat pe ceea ce ştii şi nu poţi lua viaţa în glumă nici măcar pentru o secundă. De parcă nu ai voie să faci greşeli. Eşti mereu serios. Dacă îţi fac un compliment, în loc să te gândeşti că vreau să fiu cu tine, aş vrea să poţi să priveşti dincolo de aparenţe. Doar ca să ştii, poate îţi fac complimente şi îţi zâmbesc pentru că mă faci fericită atunci când uiţi să fii serios şi laşi garda jos.
     Eşti un mister. Însă nu-mi doresc decât să-ţi dai seama ce vrei de la viaţă, de la tine şi de la mine.


~♥.