Kind of old, kind of new.

         Nici nu realizasem că începusem să-ţi scriu. Când am privit monitorul şi mi-am dat seama ce făceam, m-am oprit brusc. Simţeam nevoia să-ţi spun tot ce aveam pe suflet. Eram pe cale să-ţi destăuinui multe, dar ar fi fost o greşeală. Nu ştiam asta atunci. Dar tot n-am habar de ce mi-am găsit să-ţi spun ţie ceea ce simţeam. De ce tocmai tu? Dintre atâţia oameni. Câtă ură ţi-am purtat, şi tot la tine mă întorc. Acum abia dacă te mai cunosc. Poate caut consolare. Dar de la tine ştiu că voi primi doar un zâmbet. Şi ştiu că am ajuns la limită când realizez că nevoia de a vorbi cu un străin creşte şi ajunge să o depăşească pe cea de a vorbi cu un prieten.
        Aş vrea să întelegi ce simt, ce gândesc. Pentru că sunt confuză. Nu înţeleg ce vrei. Dar vreau să ştii că frumuseţea nu stă în ceea ce priveşti, ci în privirea persoanei pe care o iubeşti.


~♥.