You're poison.

        Mi-e ciudă. E genul ăla de ciudă care mă macină pe dinăuntru şi simt că mă distruge foarte, foarte încet. Mi-e ciudă că nu spun că-mi pare rău atunci când trebuie, nu spun ce gândesc la timp, dar o fac când...nu e necesar. Am avut destul timp pentru a mă schimba, pentru a-mi da seama exact unde am greşit.
      Mi-e ciudă că nu am mai vorbit de ceva vreme şi mi-e dor.
      Mi-e ciudă că nu am avut răbdare, că nu m-am abţinut şi m-am grăbit. Ar fi fost altfel, şi nimeni nu ne-ar mai fi judecat.
     Când atâţia îmi cer o şansă sau o a doua, nu pot să mă gândesc decât la tine. Nu eşti prost. Eşti doar leneş. Şi nu eşti "doar un alt băiat". Vroiam doar să ştiu că-ţi pasă. E ciudat să ne prostim aşa, nu crezi? " ţin atât de mult la tine.." şi la ceva timp după, mă gândesc.. dacă ţineam aşa de mult unul la celălalt, de ce m-am enervat aşa de la o prostie, şi cum de ne-am despărţit aşa de uşor, de parcă nici nu conta?
    Abia acum mă gândesc la asta. Ciudat, nu ?
      Mi-e ciudă că ai o părere greşită. Îmi este ciudă că te enervezi prea repede, mi-e aiurea să-ţi vorbesc când eşti aşa.
     Mi-e ciudă că mi-e dor. Nu în sensul de " hai să fim împreuna, hai să ne ţinem de mână ". Nu. Mi-e dor de tine. Pur şi simplu. N-am ştiut să-mi cer scuze la timp şi regret acest lucru. Dar...doar acest lucru. Nimic altceva.
Şi asta e, bre'. ştiu. E doar o altă relaţie, nu e mare lucru, aşa cum crede lumea. Nici măcar eu nu pot gândi aşa în privinţa ta. E doar faptul că ştiu că nu s-ar fi terminat aşa dacă am fi ştiut să iertam, să avem răbdare şi să trecem peste. Pentru că mi-a păsat cam mult.




~♥.

Nothing left to lose.

- Retrage-ţi cuvintele ! am ţipat.
- Nu ! mi-ai răspuns, strâmbându-te ca deobicei.
- Foarte bine atunci !
- Să ştii că da !
- Lasă-mă !
- Nu te las !
- De ce?!
- Te urăsc.
- Da, şi eu. Mulţumit?


Deja nu mai are rost să mai vorbim. Măcar de ar suna odată clopoţelul de pauză. Stăm aici de ceva vreme, acuş se face o oră, dar pare că a trecut mai mult. Ne-am certat. Stăm jos, pe scări. Priveşti podeaua. Abia te văd clipind. Mă întreb la ce te gândeşti. Iar faci chestia aia. Îţi muşti buzele când te gândeşti mult la un singur lucru.
- Ştiai că atunci când treci prin prima ceartă cu cineva drag înseamnă că începi să te îndrăgosteşti cu adevărat?
Am pufnit în râs.
- De ar fi aşa...
- Deci nu mă crezi, ai spus zâmbind.
- Nu vreau să cred asta.. când ne certăm, pare că devine totul aşa de serios, că sunt gata să cedez.
- Ai pune capăt relaţiei din cauza certurilor?

Simt un déjà-vu. N-am mai trecut o dată prin ceva asemănător?

Dupa câteva secunde de linişte, zâmbeşti şi mă iei de mână.
- Îmi pare rău. Mă port aiurea. Dar o să mă schimb.
- Nu cred că vreau să se repete. Ştiu că au trecut mai puţin de două zile, dar prefer să regret mai tarziu, şi să îţi spun acum că nu vreau să ţin la tine.
- Eşti mereu îngândurată, dar nu te intreb nimic, niciodată. Nu vroiam să cred că eşti îndragostită de cineva. Au trecut două zile de când am spus să...încercăm. Dar ne cunoaştem de un an, nu te înţeleg. Aud des poveşti despre tine. Dar chiar nu vroiam să cred că într-adevăr n-ai inimă.




~♥.

Ich kann Sie kaum verstehen.

    Ce se întamplă când nu mai ştii ce e bine şi ce nu? Defapt, e chiar mai rău.. ştii ce e mai bine să faci, dar n-ai curaj. Ştiu că sunt mulţi care spun că atunci când iubeşti cu adevărat o persoană, trebuie să " o laşi liberă ". Stau şi mă gândesc.. dacă nu e adevărat, de ce aud chestia asta tot mai des? Cu toate astea, eu nu cred.. Nu pot. Pur şi simplu. Când iubeşti trebuie să treci peste orice problemă apare, să-ţi calci pe orgoliu şi să îţi indrepţi greşelile, să susţii ceea ce simţi. Altfel, dacă renunţi, eşti un laş. Când o persoană X luptă pentru relaţia sa cu Y, iar Y renunţă, e de la sine înţeles că X va fi dezamăgit, nu? Adică te zbaţi ca prostu' degeaba. Nu se poate să nu ţi se fi întâmplat să renunţe subit cineva la tine şi să nu te întrebi " Frate, cu ce am greşit? Oare nici nu-i pasă? " 

    Nu ştiu. Eu nu suport felul ăsta de a gândi. Nu pot înţelege, cum ai putea face asta? Poate-s prea egoistă de gândesc aşa, dar cum să renunţi, pur si simplu, să uiţi toate amintirile, tot ce s-a întâmplat? Cu ce scop? Prin tot ce aţi trecut, toate promisiunile şi cuvintele frumoase dispar. Pentru că, dupa spusele altora, " te enervezi şi nu mai vezi partea bună. " Ce parte bună, măi ?!?!? Nu vad aşa ceva în treaba asta. Nu simt admiraţie faţă de persoanele care gândesc astfel. Nu. Simt doar durere şi dezamăgire.

~♥.

Oh darling

        S-a întâmplat când nici nu mă aşteptam. Nu căutam nimic nou, eram încă cu gândul la cel căruia nu-i voi scrie numele, dar despre care am scris de atâtea ori. Şi subit, ai apărut tu. Am ieşit puţin, am râs, am vorbit despre muzică, despre ce avem în comun, şi ai facut imediat rost de numărul meu. Nu se putea mai bine. Dar nu-mi puteam da seama ce fel de persoană cu chichiţe esti. Şi oricât de încurcat păreai, m-ai facut să uit de toate problemele.
       Stau şi mă întreb.. cum ar fi fost dacă nu m-aş fi obosit să vorbesc cu tine despre atâtea, să nu fi stat cu tine de vorbă pe holuri sau să nu fi dat cărţile pe faţă ? Dacă aş fi tăcut, dacă nu ţi-aş fi spus nimic, ai fi zis ceva, într-un final ? Oare de ce mă îndoiesc profund..?
       Şi cu toate astea, e ca în poveşti. Nu. Defapt, e ca în filme cu proşti. E prea frumos. E atât de frumos, că suntem cuplul pe care jumătate de şcoală nu-l suportă. 
        - Ei, şi ce ?! Sunt nişte proşti !   Îmi şopteşti şi mă iei în braţe, în timp ce moliile din stomac parcă dansează să-mi facă în ciudă. Simt nevoia să-ţi spun că te iubesc. Dar mi-o iei înainte, iarăşi.


       Ţi-aş spune atâtea, dar parcă nu ne ajunge timpul deloc; trece prea repede.

~♥. 

A new beginning.

      Nu știu exact ce simt, dar nu vreau să se termine. E un sentiment pe care nu-l pot defini, nu-i pot da nume. Dar nu vreau să dispară. E plăcut.
      Vreau să rămân blocată aici, cu tine. Vreau doar să te am aproape. Mă faci să zâmbesc. Îmi stârnești fluturi în stomac atunci când mă aștept mai puţin. Ştii mereu cum să mă faci să mă simt bine. Şi ştiu bine că ţii la mine.
       Nu prea ştim să ne alegem momentele, dar asta nu-mi displace, aşa e la început. Ştiu că până la urmă ne vom obişnui. Parcă am fi doi copii ce abia descoperă dragostea  acest sentiment. Şi mi-e frică de ziua de mâine. Uneori mi-e frică de parcă autorul va hotarî să pună capăt acestei poveşti. Nu vreau să te pierd. Dar îmi amintesc atâtea şi ştiu că nu te voi pierde. N-au decât să vorbească, să bârfească şi să mintă. Nu are rost să-i ascultăm. De ce să ascult ce spune lumea? Eu te cunosc mai bine, lasă-i să vorbească. Avem încredere unul în altul şi atât contează. 

~♥.

In the end..

" Când ai pe cineva lângă tine și nu știi să apreciezi, realizezi ce greu ți-e fără el abia când îl pierzi! Realizezi ce mult lipsește acel cineva care zi de zi zâmbea, te iubea dar nu spunea, nu..."

   Ai să vezi ce greu îţi va fi. Pe cine vei mai suna, știind că te iubeşte şi nu te poate refuza? Nu pe mine, asta-i clar. Mă pierzi încetul cu încetul, fără să-ţi dai seama. Parcă pierdem orice legatură. Avem amândoi de suferit, dar nu e vina mea. Devine greu să te privesc în ochi. Şi ştiindu-mă pe mine, nu mă mir. Poate nu mă apreciezi, poate nici eu nu îţi arăt cât îmi pasă. Dar nu are niciun rost să începem acum cu drama. O îmbrăţişare face totul pentru noi. :)

   Să fim sinceri. Ce suntem noi? Prieteni? Nu voi primi niciodată răspuns la unele întrebări. Dar ştiu sigur că nu suntem simpli amici. Atâtea observaţii, impresii şi zvonuri.. mi-a ajuns. Prefer să uit. Prefer să plâng, ştiind că te voi pierde. Nu voi plânge la infinit, nu? Şi dacă stau să mă gândesc, nu voi putea vărsa nicio lacrimă pentru tine. Cum spunea Nane.. " După un început cu grele, totul se termină bine. "

 Creştem, ne schimbăm, poate tu mai repede decât mine. Dar vreau doar să nu uiţi nimic din toate astea. Nu uita de mine. Nu uita de fata care-ţi zâmbeşte ca o proastă când te vede..



~♥.

I pity them. :)

       Mă amuză oamenii care, dacă au făcut cândva parte din viața ta, au impresia că în continuare te mai interesează de ei. Chiar dacă au rupt orice legătură cu tine și habar n-au dacă mai trăiești sau nu, ei încă se simt de parcã ar fi în centrul gândurilor tale.
      Probabil viața e mai interactivă când ai impresia că ești important și pentru altcineva decât pentru propria ta persoană.
     Ar trebui să știi că oamenii cu adevărat însemnați nu se simt importanți ci îi fac pe alții să se simtă importanți. Credeam că sunt singura egoistă, căreia îi place să fie în centrul atenției. Dar există oameni care o duc mai rău de-atât. Nu-mi plac narcisiștii.
     Dar e o lume mare, unde e loc pentru toți. Mulți sar gardul și poarta e deschisă.



~♥.

you never really give up on love.

       Jalnic.. Câtă vulnerabilitate.. cum pot lăsa garda jos atât de ușor în preajma lui?! De ce nu pot înțelege sentimentul ce mă cuprinde..? Parcă mii de molii încearcă să-și ia zborul dinăuntrul meu. Și atâtea gânduri ce mă apasă, întrebări ce parcă nu mă lasă să-mi văd mai departe de viață, de tot ce mă înconjoară. Parcă doar pe el l-aș avea. Curiozitatea asta, dorința de a trece peste, dar simt că nu voi putea uita dacă nu primesc răspunsuri.
     Stau și mă gândesc.. de ce el, nu pricep.. Și de ce tocmai acum, când știu că n-are rost?!

      Și dacă stai să te gândești, așa e după... "prima dragoste". Parcă înainte de asta, nu-ți poți aminti multe. Nu știam că pot gândi așa, nu știam că pot simți euforie când îmi zâmbește. Nu pot spune exact ce simt. Nu pot explica, dar oricât de mult am stat împreună, oricât de bine ne e ca prieteni, încă mai e.. curiozitatea aia, știi cum e, când te întrebi " cum ar fi dacă...? "

    Nu știu ce îmi va aduce vara asta, dar simt că trebuie să mă adun, să fiu puternică și să nu mă gândesc prea mult la consecințe. Până la urmă, nu mai am nimic de pierdut.



~♥.

Let your love show.

   Când eram mică visam să trăiesc povești cu prinți și cai albi, cu palate și zâmbete. Credeam că voi avea o viață romantică.
    Așa am ajuns să sufăr și să pun suflet, să exagerez. Credeam că viața mi se va sfârși dacă nu voi fi înconjurată mereu de oameni. Însă nu știam că voi fi nefericită doar atâta timp cât nu zâmbesc. Aș fi putut să mă bucur de fiecare lucru, cât de mic, aș fi putut să zâmbesc cât de mult aș fi vrut, să râd și să dansez în loc să-mi plâng de milă. Nu-i niciun prinț pe cal alb care să vină să mă salveze, să mă facă să zâmbesc. Însă nu vedeam toate astea.
     Totuși, e bine că am fost tristă o vreme, deși am dezamăgit multe persoane apropiate. Regret și..mi-e cam rușine de mine. Însă nu pot schimba nimic. Nu vedeam cât de frumos este să trăiești defapt.
    M-am schimbat extrem de mult, și încă mă schimb tot mai mult pe zi ce trece.
   
    Și am ajuns să nu mai văd relațiile atât de dramatice.
    Am ajuns să văd totul la rece, să mă obișnuiesc cu toți băieții care-și încearcă norocul. Mai greu e să las garda jos acum. Îmi place că am puterea să spun că nu depind de nimeni și nimic. N-am nevoie de un băiat să spun că sunt fericită. Ar fi drăguț să fiu cu vreun băiat la care țin, dar fie că merge, fie că nu, asta este. Până la urmă, dacă am fost fericită înainte să-l întâlnesc, voi fi zâmbăreață și fără să fiu cu el.
 Nu sunt vreo ipocrită. Ajung să pun suflet, încă sunt eu, Cătă aia mică, zâmbăreață, sensibilă, care se atașează de orice și oricine...atâta timp cât merită. Mai mult sau mai puțin, tot îmi pasă, nu pot nega. Însă nu mai las să se vadă toate punctele slabe, acum pot să-mi port singură de grijă. Nu mă mai interesează atât de mult ce impresie fac.
    Am fost întrebată dacă văd lucrurile atât de emoțional, cum le scriu pe blog. Depinde la ce te referi prin "emoțional". Trăiesc momentul, emoția, lacrimile etc. Dar nu rămân setată pe un anumit sentiment. Postările mele sunt cuvinte ce descriu sentimente, dar dacă vreun băiat îmi " frânge inima " n-o să mă vezi deprimatã, închisă în casă, încercând să fac vreo tâmpenie. Am realizat că multe persoane cred că încă sunt așa. Îmi pare rău să aud asta. Dar presupun că odată cu timpul, părerile se vor schimba.
     Poate am înnebunit...dar m-am obișnuit să fiu rănită. Nu mai văd sfârșitul relației ca pe un sfârșit de drum. 


~♥.

Sea of love.

    Toate avem un băiat - acel băiat, pe care n-ai să-l uiți cât trăiești. Oricât ai încerca, la el te vei gândi înainte să adormi. Numele lui vei vrea să-l vezi pe ecranul telefonului. Tipul cu care îi vei compara pe toți băieții. Poate fi cineva care te-a rănit sau pe care ai rănit. Indiferent de cum a mers, el e tipul pe care nu-l vei uita niciodată, cel la care te gândești în momentul ăsta, deși nu i-am spus numele.
 Și băieții au o asemenea fată. Dar cum nu sunt băiat, nu pot vorbi de parcă le-aș citi gândurile.

    Încep să cred că ai intrat în viața mea, că te-am cunosc pentru că așa trebuia, și nu pentru că s-a întâmplat pur și simplu. Ai apărut, parcă pentru a mă face să sufăr. De fiecare dată când cred că în sfârșit te-am uitat -  iată-te, dragul de tine! Când mă gândesc la trecutul meu, tu ești primul la care mă gândesc. Și în prezent ești important pentru mine, nu-mi pot imagina cum ar fi să mă uit prin agenda telefonică, să-ți văd numele și să nu-ți dau vreun sms. Sunt momente în care îmi trece prin minte.. " ce ar fi fost dacă.. ". Credeam că dacă va trece timp și ne vom schimba, vom crește, cã totul va fi bine, că vom fi dispuși să încercam tot ce ne trece prin cap. Dar când începem să ținem la cineva, un prieten bun, nu-ți poți permite orice. Îți este frică să încerci, să speri la mai mult. Păcat.. pentru că nu te-aș pierde dacă n-ar merge. Știu bine că suntem cu adevărat prieteni și cã ne-am reveni.

    Când am realizat că țin la tine și că acest lucru n-avea sens, am început să-mi pun întrebări.. de ce țin la tine? cât de mult, și de când? A fost o alegere bună să-ți spun? Aș fi regretat dacă nu-ți spuneam? Cât de mult? Nu știam nimic, eram confuză, speriată. Acum am răspunsurile. Și mă bucur că ți-am spus, pentru că aș fi regretat mult prea mult dacã n-o fãceam. N-aș fi putut trăi, nu ți-aș fi putut fi prietenă. Mă bucur că am trecut peste..răspunsul tău.

  Poate nu te voi uita niciodatã, poate că nici nu trebuie. Dar am trecut peste. Și acum trebuie să mă concentrez asupra prezentului. Pentru că am multe persoane apropiate care mã apreciazã, și pe care nu vreau sã le dezamãgesc.



~♥.