Erau zile când eram sigură de ceea ce simțeam. Momentele primelor sentimente reale, inocentul sentiment de fluturi în stomac care stârnește încrederea în mine și bucuria de a trăi, visând la cel pentru care zâmbesc în fiecare zi. Probabil asta era dragoste. Dar când sunt zâmbete și râsete, e bine de știut că vor veni și lacrimi.. cu furie și durere. Atunci trebuie să înveți să fii puternic.
Ceea ce părea fără sfârșit a fost aruncat pe fereastră într-o secundă. Atâtea întrebări mi-au umplut mintea... nu ar fi trebuit dragostea să dureze?
Primele persoane care m-au făcut să trăiesc această euforie au sfârșit povestea spunând ''ți-ar fi mai bine cu altcineva''. La un moment dat m-am obișnuit cu ideea că nu mi-e bine cu nimeni. Astfel imaginea inocentă a sentimentului de dragoste s-a frânt încetul cu încetul.
Ironic, cât de ușor poți strânge atâtea amintiri frumoase cu cineva, cât de multe zâmbete poți oferi și primi, și cât de ușor poți pierde toate astea în câteva momente. Se spune că dacă nu ești mulțumit de ceea ce ai, ți se ia ce ai primit. Dar când ești mulțumit de ceea ce ai și totuși pierzi totul..?
De ce nu poți să te îndrăgostești, iar când ești rănit, să uiți, să treci peste, pur și simplu? De ce trebuie să te minți că ești în regulă și că merită să-ți înghiți lacrimile? De ce se întâmplă toate astea dacă într-un moment de acalmie când crezi că ai scăpat, sentimentul de dragoste revine?
Petreci luni de zile crezând că nu mai simți nimic, iar când lași garda jos și-l privești în ochi nu-ți mai poți ține lacrimile. Pentru ce? Dacă el nu simte nimic.. ce rost are?
I must say how sorry I am for making everything so emotional. Still..Merry Christmas, everyone ! >:D<
~♥.
2 păreri:
Ouf, ouf. Ce problema metafizica ai tu. Tot la fel ai ramas:d.
Daca zici tu.. :D
Trimiteți un comentariu