Top

duminică, 11 noiembrie 2012

You could be happy.

          Blogul nu e un loc în care-mi revărs frustrările; doar ca să ştii. Blogul înseamnă mult pentru mine. E ca un jurnal. Şi dacă nu îţi place ce citeşti, poţi foarte bine să eviţi să-mi spui că mi-ai văzut postările. Dar să nu îndrăzneşti vreodată să râzi de ceea ce simt sau ce scriu.
       Obişnuiam să ştiu că locul meu este mereu lângă tine. Însă acum mi-e şi frică să-mi caut un loc în mulţime. Toţi credeau că suntem norocoşi, că ne avem unul pe celălalt. Iar problemele au apărut din cauza unei mici neînţelegeri. Nici măcar nu ne mai vorbim. Şi totuşi sunt atât de curioasă, te doare cât mă doare şi pe mine? sau destinul a vrut doar să mă pună la încercare în timp ce tu îţi vezi, indiferent, de viaţă? Nu vreau să cred că mă eviţi. Ştiu că-ţi pasă. Totuşi, când te-am văzut ultima dată, ai păstrat garda sus, aşa cum ar fi trebuit să mă păstrezi pe mine.. Dar sincer, nu înţeleg ce simţi. Ce însemn pentru tine? 

Şi cred că era un vers într-o melodie care spunea ceva de genul "Parcă ar fi un concurs în care ar trebui să dovedim cui îi pasă mai puţin, dar îmi plăcea mai mult vremea când erai de partea mea."
       Când iţi vei da seama de gafele făcute, eu voi fi trecut peste. Voi fi bine. HA! Ce glumă bună.. probabil nici nu vei realiza unde ai greşit, deşi aş fi în stare să te iert pentru orice şi să-mi cer iarăşi scuze fără să fie nevoie, doar ca să fie ca înainte. Însă orice s-ar întâmpla, oricât de mult timp ar trece, eu nu voi fi bine, iar tu, cel mai probabil, nici nu vei şti. Aş vrea totuşi să îţi dai seama că eşti încă important pentru mine şi mi-e foarte dor de tine.


~♥.

4 păreri:

Anonim spunea...

Cine ti-ar da plictisitor la asta?:|Pe langa faptul ca e aiurea mai e si nesimtit din partea persoanei respective.
Stiu ca se spune ca fiecare are o opinie proprie si ca ar trebui sa o respectam insa fuck that thing, tu tocmai ai spus ca blogul inseamna mult pentru tine.
Aviz celui/celei care a dat acel calificativ eu zic sa te lasi de criticat, pentru ca aceasta postare exprima sentimentele ei, ceva ce nu au de ce sa fie plasate sub o eticheta drep "plictisitoare" ceva ce bat pariu pe ce vrei tu ca nu ai fi putut descrie mai bine ca ea.

Cătă spunea...

ily, anon. ♥

Anonim spunea...

bravo!!! mai ales ca multe dintre noi ne regasim in ceea ce scrii tu aici..persoana plictisita cu siguranta nu are parte de sentimente asa frumoase...

Cătă spunea...

Mulţumesc mult, apreciez!

Trimiteți un comentariu

 
THE END.