La rentrée.

        E toamnă. E încă o vreme placută, e cald, dar vântul adie uşor. Am început şcoala pe data de şaptesprezece. Sunt în clasa a IX-a. " IX C, ce ciudat sună! " îmi spuneam acum cateva zile. Dar mă obişnuiesc deja. Am colegi noi, dar pe jumătate dintre ei îi ştiam deja. Am şi o sală de clasă nouă. E drăguţă. Diriginta este aceeaşi pe care o ştiu de patru ani, dar mie-mi convine. Şi profa română îşi aduce aminte de blogul meu. Sper să-i placă ce citeşte. Am o colegă de bancă pe care n-aş fi crezut ca o voi avea, dar îmi place. E din altă ţară, sper să se acomodeze repede.
      Deocamdată, aşa, ca la început, totul e în ordine. Ne inţelegem bine, toţi par foarte de treabă. Dar suntem diferiţi. Sunt destul de sigură ca vor fi certuri, tocmai pentru că suntem atât de diferiţi. Suntem douăzeci şi patru. Dar sper să nu se mai transfere nimeni la noi. Fără ofense.
      Mă simt atât de ciudat, atâtea sentimente amestecate... sunt fericită cu toate de până acum, dar am emoţii.. cum va fi la anul pe vremea asta?
M-am gândit ceva vreme la noua clasă şi nu vreau să rămână cineva vreodată stingher.
       Suntem glumeţi, poate prea glumeţi, dar sper că vom putea fi şi serioşi; nu doar atunci când dăm un test. 
Sper să fim uniţi. Mereu mi-am dorit o clasă în care să ne luăm apărarea şi să ne ajutăm în loc să ne certăm în fiecare zi. 
      Nu vreau să venim la şcoală şi să ne fie frică de a fi judecaţi de cei din jur. 
      Sper că nu voi supăra pe nimeni. 
     Vreau să-i ajut pe toţi cu cât pot.
     Aş vrea să nu ne uităm unii pe alţii după terminarea liceului.
      Dar nu este vorba doar despre ce îmi doresc, sigur aşa va fi!

~♥.

I guess I'm just confused.

    Suntem prieteni? amici? Nu obişnuiesc să pun etichete pe relaţii, dar a noastră îmi dă de gândit. Vorbim ca între prieteni, suntem colegi, dar gândindu-mă la anumite detalii, am putea fi numiţi amici. Nu voi numi acele detalii, nu vreau să mă dau de gol.
     Nici nu-mi pot da seama ce însemn pentru tine. Acum ceva vreme am crezut că am putea fi apropiaţi. Dar nu te pot înţelege. Faci lucruri, iei decizii pe care nu le înţeleg. Eşti destul de previzibil, dar nu te pot defini. Eşti... opusul meu. Am un caracter destul de flexibil, încerc să fiu optimistă, nu mă gândesc de două ori la ceea ce spun sau ceea ce fac, şi-ţi zâmbesc mereu, fie că am sau nu un motiv. Tu pretinzi a le şti pe toate. Eu pot fi deschisă faţă de tine, te pot îmbrăţişa, mă pot prosti, mă pot face de râs, pot greşi, însă orice ar fi, nu vei avea dreptul de a râde de mine. Poate nici n-o să-mi pese dacă o vei face, dar poate mă va durea. 
       Tu eşti...setat pe ceea ce ştii şi nu poţi lua viaţa în glumă nici măcar pentru o secundă. De parcă nu ai voie să faci greşeli. Eşti mereu serios. Dacă îţi fac un compliment, în loc să te gândeşti că vreau să fiu cu tine, aş vrea să poţi să priveşti dincolo de aparenţe. Doar ca să ştii, poate îţi fac complimente şi îţi zâmbesc pentru că mă faci fericită atunci când uiţi să fii serios şi laşi garda jos.
     Eşti un mister. Însă nu-mi doresc decât să-ţi dai seama ce vrei de la viaţă, de la tine şi de la mine.


~♥.

If you say go, then I'll go.

         Cum se face că cineva care vrea să fie iubit urăşte când este iubit? Nu, nu este din cauza persoanei care iubeşte. Cam încurcată treaba, ştiu..este atât de complicat, că mi-ar trebui săptămâni întregi de linişte, ca să pot găsi o soluţie. Unii dintre voi ar spune că mă chinui degeaba, unii deja aţi făcut-o. Dar nu e chiar aşa, decât dacă priveşti cu indiferenţă.
       E sentimentul de vină cel care te face să te porţi aşa? Câteodată mi se pare că eşti confuz. Iar de fiecare dată când te privesc simt ceva diferit. De fiecare dată este un sentiment mai puternic. Însă nu simt nevoia să-ţi spun sau să ştiu că eşti al meu. Simt doar nevoia de a-mi spune singură că va fi bine. Am satisfacţia faptului că nu fac rău nimănui din ce în ce mai des, mai ales când nu ne vorbim. Parcă e mai bine aşa. 
     Să spun că te iubesc ar fi cam mult, dar ceea ce simt e greu de descris. Ce se va întâmpla dacă nu vom schimba nimic? Desigur, fiecare dintre noi se va schimba, va fi mai bun pentru că am găsit calea cea dreaptă. Însă gândeşte-te măcar puţin la noi. Relaţia dintre noi se va schimba? Pentru că ştii şi tu cât de greu este să stau deoparte, să te privesc plecând. Îmi zâmbeşti, dar nu e deajuns. Pentru că felul în care mă priveşti este copleşitor uneori. Ai lipsuri, ai dureri; suferinţe pe care nu le pot acoperi. Nu te voi putea înţelege decât cu ajutorul tău şi ştii asta mai bine ca oricine.


~♥.

Do you heart it?

         Hei, astăzi nu voi povesti nimic despre vreo întâmplare sau sentiment. Nu voi descrie în zeci de rânduri vreo păţanie de-a mea sau a vreunui prieten de-al meu, nici la întrebări nu voi raspunde. Astăzi nu voi scrie prea multe. Nu prea pot, nu are rost. Nu mă simt în stare.
         Însă vreau să vă spun că fac o mică pauză de la scris. Până sâmbătă-duminică şi poate chiar mai mult, nu mă voi atinge de tastatură. Aş vrea totuşi să văd cât de mulţi vizitatori şi câte păreri aş putea strânge în cel puţin o săptămână, timp în care, cum am mai spus, nu voi vizita blogul. O întrebare am, la care aş vrea să-mi răspundeţi în număr cât mai mare. De ce intraţi pe Blogu' lu' Pătrunjica? Vreau să ştiu ce vă place şi ce nu. Fie doar curiozitate, fie vă inspir, fie râdeţi de ceea ce scriu, ceva vă face să intraţi şi să citiţi. Share-uiţi postarea şi lăsaţi păreri. Nu mă aştept ca atunci când mă întorc să găsesc grupuri pe facebook cu fancluburi pentru blog sau sute de răspunsuri. Nici de ziua mea n-am primit aşa ceva, ar fi prea poate mult. Dar vă provoc să-mi răspundeţi sincer într-un comentariu.

~♥.

Please listen to your heart.

        N-a trecut prea mult timp de când te-am văzut ultima dată. Vreo două, poate trei săptămâni. Iar de vorbit, mă doare să spun că deja mi-e dor, deşi ultima conversaţie am purtat-o acum foarte puţin timp. Nu ţin socoteala. Nu sunt obsedată, dar eram prieteni buni, mai ştii? înainte să trecem prin toate astea, înainte să ne schimbăm. Mi-e dor de vechiul prieten căruia puteam să-i spun orice, fără să-mi fie frică de faptul că m-ar putea judeca. Orgoliul a fost mereu cel ce ne-a împins să ne ignorăm unul pe celălalt. Asta până când unul dintre noi s-a gândit că "ce are dacă ne vorbim?". Cam copilăresc, ştiu.
      Cu toate astea, trebuie să spun că nu pot să te înţeleg. O lungă perioadă de timp mi-ai fost alături, m-ai încurajat, m-ai susţinut. Mi-ai vorbit frumos şi într-adevăr m-ai făcut fericită. Dar acum sunt confuză. Deodată te-ai schimbat. Deodată ai revenit la "vechiul tu". Cel care pare să uite că trăiesc, că îl cunosc şi mă cunoaşte. Deodată nu-ţi mai pasă ce fac sau dacă mai vreau să vorbesc cu tine. Ce ar trebui să înţeleg? Ce să cred? Iartă-mă că insist atât, ştii că nu-mi stă în fire. Dar încerc să te înţeleg. Şi nu pentru că aş avea vreun motiv ascuns, ci din simplul motiv că îmi eşti prieten/amic sau cum vrei tu să-i spui şi e normal să-mi pese. Iar Bon Jovi nu mă ajută deloc, încă mă face să mă gândesc la tine.
       Faptul că scriu pe blog despre asta, sper să nu te supere. Crede-mă, nu încerc să dramatizez nimic. Nu obişnuiesc să-mi spun oful în "public". Însă pentru mine, blogul e ca un jurnal.
       Este adevărat că devin vulnerabilă şi când încep să scriu, uneori nu mă mai opresc, dar aşa sunt eu. Aşa că, îmi cer scuze pentru cititorii pe care-i plictisesc. Dar ce aţi face în locul meu?

~♥.

Cold blooded.

    Te văd stând lângă mine, dar te simt departe. Mă iei de mână, dar îmi vine să-ţi dau drumul. Deja mi-a trecut supărarea, sau mai bine zis.. am trecut peste fiecare sentiment pe care l-aş fi putut avea faţă de tine. Am trecut prin toate împreună. Însă toate se rezolvă de la sine, aşa cum ţi-am mai spus. Altcineva e acum în locul tău.
    E, totuşi, greu de crezut că suntem în aceeaşi cameră. Chiar suntem. Doar că...ne despart prea multe. Nici măcar câteva cuvinte să ne spunem nu mai avem. Acum ceva vreme ar fi fost un " te urăsc " pus pe replay, dar acum e linişte. Cel puţin deocamdată. Cu toate cărţile astea în jurul nostru; pentru tine e ca un labirint. Camera mea, ca şi mintea mea, este mereu plină de cărţi prea complicate pentru tine. Nici nu ştii ce să faci, îmi dau seama de asta cu uşurinţă. Ai o expresie uşor frustrată. Dar pentru mine, mai bine nici că se putea. Cineva mi-a spus acum doi-trei ani..." fie roata şi pătrată, tot se-ntoarce ea odată ".



~♥.

Cold wind blows.

      Am să spun că nu s-a întâmplat nimic. Am să mă mint singură până mă voi simţi mai bine. Nu am citit nimic, nu am văzut nimic, nu am vorbit cu tine. Nu. Nimic. Totul e ca acum 4 zile. Un singur lucru vreau să-l spun, totuşi..


    " Credeam că pentru el suntem altceva decât nişte fete de paisprezece ani, dar poate chiar asta suntem. "
Mi-ai citit gândurile, scumpo. Se pare că oricât am încerca, fie vorba de prietenii sau relaţii, tot noi două rămânem împreună.
 Credeam...chiar am crezut. Pentru că obişnuiesc să văd ce-i mai bun in oameni şi să cred cu adevărat în aceste fiinţe.
Dintre toţi prietenii apropiati, el mi-era cel mai drag, şi ştia bine asta. Cum se poate să incerci să faci să fie bine, iar cineva să facă nimic altceva decât să te păcălească?

   Nu are rost sa fac pe cineva să se simtă aiurea în această postare. Mă voi limita la aceste câteva rânduri pentru a evita orice divergenţă, că doar.. nu s-a întâmplat nimic.


~♥.

Not anymore, dear.

         Dă frâu liber imaginaţiei tale. Poţi minţi în legătură cu mine. Poţi să-i minţi pe toţi. Nu-mi pasă. Poţi să râzi de fiecare lucru pe care-l spun sau fac. Spune-le tot ce mi-ai promis că nu vei dezvălui. Bate-ţi joc de tot. Uită tot ce era mai bun şi lasă ura să pună stăpânire pe tine, dacă aşa crezi că e înţelept. Nu te abţine. Ia-te de orice spun. Poţi să spui, să faci, să inventezi tot ce vrei. Eşti liber. Nu te enerva, citeşte până la capăt.
         Nu contează ce scriu, nu? Oricum va fi mereu acea persoană care-mi va citi blogul şi va gândi "sigur scrie despre mine. Îi pasă de mine şi mereu îi va păsa". Cam mult egoism, nu crezi? Îmi pare rău să te dezamăgesc. Dar nu am scris vreun nume, şi nu eşti singura persoană pe care o cunosc sau la care am ţinut vreodată. Ia o pernă şi pune-ţi capul sub ea. Rămâi acolo până te maturizezi. Te simţi? Doare când am dreptate, ştiu.
        Am trecut prin toate, nu mă mai poţi surprinde cu nimic. Nu mai e nimic din ce n-am văzut la unul ca tine. Nu însemni nimic. Şi când m-ai întrebat ce simt pentru tine, nici ură n-am putut să spun. Pentru că nu îmi mai pasă nici cât să te urăsc. Am obosit. Mă simt de parcă am alergat la un maraton. M-ai dezamăgit, da. Dar am trecut peste toate. Erai singura persoană care să mă înţeleagă. Dar nu-i nicio problemă, nu eşti singura persoană care nu a mai avut timp pentru mine. Nu mai visez la nimic.
      Poţi să crezi ce vrei. Poţi crede ca pun postări despre Iulian, Alex, Robert, Mihai, Vlad etc. Sunt doar nume. Şi n-am spus niciodată despre cine am scris, scriu sau despre cine voi scrie în viitor. Cu toţii puteţi să credeţi ce vreţi.
       El e singurul pe care nu-l voi dezămagi.


~♥.

Upside down.

          Mă gândesc la acest lucru de ceva vreme şi mă tot întreb... de ce? E o întrebare simplă, dar la care uneori nu ai răspuns.
         De ce eu? Ce-am făcut să mă urăşti atât de mult? Ştii mereu cum să mă faci să fiu nesigură pe mine. Îmi iei prieteni, îmi dai înapoi amici. Când am nevoie de ceva, oricât de mult îmi doresc, nu primesc. Niciodată. Ce mi-ai promis, nu mi-ai dat. Am sperat, am iubit şi am riscat tot ce aveam, ca la un joc de poker. Se pare că am pariat pe mâna greşită. Dar e de parcă s-ar tot repeta jocul. Chiar atunci când cred că se sfârşeşte, când nu se întamplă altceva decât să pierd, când sper ca măcar să o pot lua de la capăt, să încerc iarăşi, continui să pierd. Déjà vu? Tot ce primesc, iei înapoi dintr-o dată şi mă laşi singură. Mă simt de parcă mă împietreşti şi mă pui într-o cutie. Te urăsc. Nu ai pic de milă. Măcar de aş şti că plătesc pentru ceva ce am făcut, dar nu e aşa.. mi-am îndreptat fiecare greşeală, deşi m-a costat poate demnitatea pentru unele. Iar pentru ce nu am putut fi iertată, am regretat oricum. Nu au fost greşeli mari, ca să merit toate astea.
      Am iertat, am dăruit şi am zâmbit ca să ascund tot ce simţeam, aşa cum am făcut mereu, aşa cum m-ai învăţat. Nu e corect. Se întamplă toate de-a-ndoaselea. Chiar eşti aiurea, dragă karma.






~♥.

Ambivalence.

     De câteva săptămâni mă tot gândesc la blog, la postări. Îmi vin idei, dar renunţ imediat la ele pentru că majoritatea sunt legate de evenimente petrecute în trecut. Nu mai am energie să ma iau de tot ce s-a întâmplat. Sunt împăcată cu toate. Pare perfect, să nu îmi mai fac griji pentru nimic, să nu-mi mai pese. Dar nu e chiar aşa. Sunt prea calmă. Nu mă mai suport, practic e ca şi cum nu aş mai simţi nimic şi nu mai pot scrie.
     Poate în câteva zile nu va mai fi la fel, poate mă vor podidi sentimente pe care le-am ascuns demult, poate va trece o bună perioadă de timp şi nu voi simţi decât greaţă faţă de toţi ipocriţii care se adună în jurul meu să vadă cum mă simt. Ce curioşi sunt toţi.. Ce pot să spun? La un moment dat te saturi de toţi prefăcuţii care au impresia că te impresionează cu zâmbetele şi clişeele lor. Se păcălesc singuri că le pasă. Dar apreciez unele persoane şi le mulţumesc pentru răbdarea şi bunătatea de care dau dovadă. Nu sunt multe, totuşi.
     Mulţi au probleme cu felul în care percep unele afirmaţii. Când îţi spun direct ceva, nu "comentez aiurea", îţi spun ce gândesc. Învaţă să accepţi părerile altora. Nu eşti Sunshine Barbie, aici nu e vreun orăşel roz plin de admiratori. "Dacă nu îţi convine, poţi sa pleci." Credeam că suntem de aceeaşi parte până la proba contrarie. Şi stii ceva? Nu-mi mai pasă. A trecut puţin timp, dar a fost destul cât să învăţ câte ceva din ce nu ştiam, să realizez unde am greşit şi să mă schimb.
 
    Nu-mi pare niciodată rău când îmi văd fostul prieten cu altcineva. Mama mi-a spus mereu să dau jucariile vechi şi hainele ce nu mi se mai potrivesc cui nu şi le poate permite.

~♥.