Perfection.

  Zâmbetul lui fraudulos şi oasele ei proeminente,
 Un cadavru ambulant, fără a fi nevoie,
 Doar un singur măr pe zi şi aerul pe care-l respiră.
 Vine unul şi vin toţi ca să vadă dacă e bine,
 Încercând întotdeauna să acopere semnele de boală de ochii lor orbi.
 Sufletul îi dansează în declin, dar
 Corpul nu mai poate rezista la trădările constante.
 Ca strălucirea cărbunilor cu care vântul se hrăneşte
 Flacăra de ispită care-i curge prin vene
 Varietatea de simptome de foame atât de greu de definit,
 Toate în mintea ei.
 El îi aude vocea, deşi încet la început,
 Încearcă s-o ignore, dar o aude atât de puternic,
 Capul începe să-l doară.
 Disperare.
 Nu mai are control.
 
 Ea ascultă cu atenţie şi îi da crezare,
 Dar nu ştie cum să schimbe durerea.
 Ea închide uşa, cu mintea la el.
 Se prăbuşeşte în camera ei şi închide ochii.
 Trage pătura peste ea. Încearcă să se încălzească.
 Dar în seara asta nu e de dormit, căci corpul nu-i mai rezistă.
 Se uită-n oglindă şi vede. Ce vede ?
 Morbid, dezgustător şi nebuneşte,
 Vede obezitate.
 Chiar dacă aceasta-i vechea imagine, de mult trecută,
 Deşi şi-a atins scopul.
 În cele din urmă se prăbuşeşte, fără ca cineva s-o vadă.
 Nu-i nici un drum din cărămizi galbene,
 Nu există nicio Alice a minunilor,
 Iar iepurele s-a grăbit atât de tare, încât a uitat că ea există.
 Nimeni n-o mai poate auzi strigând.
 Şi deşi într-un moment se linişteşte, închide ochii 
 Sperând că n-o va vedea nimeni în această stare de nedescris.
 Poţi vedea doar o lumină ce decolorează tot ce-i în jur.
 Nici ''acasă'' nu mai există.


~♥.

Starving.

  Înfometarea aduce durere.

                                                         Durerea nu mă face să mă simt bine.   

 Dar sunt gata să comit crime.    

Îmi ucid mereu apetitul.      

 Oasele încep să mi se vadă din ce în ce mai mult prin trupul meu palid.      

 Lacrimi de disperare cad pe obrazul meu.    

A muri de foame. 

O nouă tehnică de sinucidere?    

Dacă e aşa..e una lentă şi dureroasă.    

Cu fiecare zi tot mai invizibilă voi deveni.  

  Psihotic atunci când râd, cu dezgust faţă de mine.   

 Ştiu că sunt bolnavă, dar aleg să mor.    

  Doare mai tare să mă privesc în oglindă decât să nu mănânc. 

~♥.

I love you with all my boobs.

~♥.

Is this what they call frustration ?

       Poate o parte din mine n-avea nevoie decât să ştie că este ea fericită. Poate fericirea mea depinde de alţii.
 Însă sunt dezamăgită de mine. Nu pot fi fericită pe ''picioarele mele'' ? N-o să am niciodată motivele mele să fiu fericită ? Nu pot fi bine având şi eu pe cineva care să mă facă să zâmbesc ?
 E adevărat, când nu sunt bine să-mi revin singură.
 Vreau să pot zâmbi fără să mă abţin din plâns.
 Sunt prea egoistă ? Da. Sunt. Dar din punctul ăsta de vedere sunt egoistă ? Îmi doresc prea mult să fiu fericită datorită mie şi nu ei ?
 Vreau să mă ajut singură. Să stau mândră, zâmbitoare, pe picioarele mele. Chiar dacă asta înseamnă să mai şi cad. Am să mă ridic. Am să mă obişnuiesc.
 Nu sunt invidioasă. Nu. Nicidecum.
 Nu aş vrea să fiu în locul ei. N-aş vrea să-i fur fericirea. Faptul că este fericită mă face să mă simt mult mai bine. De parcă i-aş trăi chiar eu fericirea. Pentru că ştiu cum se simte..şi nu-i sentiment mai frumos decât acea euforie specifică dragostei, gândul că începe să-l uite pe cel ce a învăţat-o să sufere.
 Însă..simt un gol. Îmi vine să zâmbesc. Într-o clipă îmi vine să plâng. Îmi vine să urlu. Vreau să vomit. Vreau să dau înapoi. Nu..nu se mai poate.
 Ia-mă-n braţe..îndură-mi strigătele de durere.. Ţine-mă strâns în braţe şi nu-mi da drumul, altfel voi cădea. Şi nu mă voi mai ridica o vreme. Parcă mor..parcă simt deja cum mi se albeşte pielea, începe să mi se facă frig. Mi-e somn. Zâmbesc. Ce-i cu mine ?! Simt că mă priveşti.. Aud o sirenă. O fi vreo salvare ? Sunt pe stradă ? Nu ştiu..
 Nu-ţi fie milă. N-am nevoie de simpatia ta. Aşa am crescut, aşa voi fi. Să nu-mi plângi de milă şi doar irişi să-mi aduci.
 Îţi va fi dor de mine. Aşa că nu te sfii să-mi spui tot ce-ţi trece prin cap. Nu minţi..ştii că îţi citesc minciunile. Nu-ţi spun când ştiu că minţi. Dar simţi ruşinea. Ştii că nu merită să mă minţi, ştii că-mi pasă prea mult.

~♥.

Still alive.

 Am lăsat norii să plângă pentru mine în timp ce-mi ştergeam ochii cu mânecile. 

 Cerul e plin de negru şi gri.

  

 Văd o baltă formată în jurul meu.  

 Îmi trece prin minte.. Are o valoare mai mare decât mine. 

 Simt din ce în ce mai multe picături ce lovesc trupul meu.

 ...(simt)... 

  

 Azi am plâns. 

 Vreau doar să zâmbesc. 

 Greu... 

 ...(trăiesc)... 

~♥.

Scared of chasing nothing..

 Nu e vorba că nu eşti important dacă eşti singur, nu. În niciun caz. Cred că niciodată nu poţi şti ce vrei de la cel de lângă tine până afli ce vrei de la tine însăţi. Când singura persoană de care depinzi eşti tu. Ştiu [prea] multe persoane care sunt în relaţii pentru că nu vor să fie singuri, şi nu pentru că într-adevăr iubesc acea persoană. Şi e trist. 
Sunt mândră să spun că am avut probleme cu 'singuratatea' şi nu mi-e frică de ea. Nu mi-e frică de independenţă şi nu mi-e frică de mine. Sunt mândră să spun că am devenit mai puternică pentru că am avut atâta timp să mă gândesc, să ţin cont de de tot ce mă înconjoară.

  
      Dar uneori sunt prea obosită, mă satur să fiu singură. Mă satur să trebuiască să depind numai de mine. Ajung sã mă gândesc că am avut prea mult timp pentru mine. Am gândit prea mult. Mi-am făcut prea multe griji şi am încercat prea mult. Încep să gândesc prea logic şi să compar sentimente, întâmplări, astfel încât să ştiu ce să fac data viitoare, să ştiu cum să mă retrag ca un rac în cochilia lui. Deja o fac. Deja dau înapoi. Şi nu e bine. Cât va mai dura ? 

  

  Îmi pare imposibil..pentru că aşa am făcut să pară. Vreau magie. Vreau să simt iar intentisatea aceea care mă face să mă simt atât de ciudat, sentimentele pe care le uram, de care fugeam. Vreau scântei..artificii chiar. Vreau ceva nou. Vreau ceva care să mă facă să vreau mai mult. Ceva ce să mă facă să nu mai analizez toate prostiile din mine, să mă facă să uit. Nu cred că e posibil. Dar mi-e frică de aşteptarea asta care mă macină. Mi-e frică de faptul că iar vreau ceva ce nu voi primi. Cu fiecare zi devine tot mai greu să am încredere în mine. 

~♥.

Fleurs avec des ailes.

  Ştii că vei plânge când el continuă să se 'holbeze' la tine fără motiv.
 Ştii că dacă vei fi tăcută pentru o vreme îşi va da seama.
 Ştii că te-ai îndrăgostit când e destul doar să-ţi zâmbească pentru a avea iar încredere în el.
 Mă urăsc pentru că sunt atât de egoistă, am devenit atât de răutăcioasă din cauza lui..mă gândesc prea mult la asta.  Prea egoistă. Prea posesivă. Prea geloasă. Not obsessive, but it just feels like he could change my whole life.
 
 Imaginează-ţi un loc frumos în care eşti înconjurat de natură, calm şi pace. Imaginează-ţi că mergi printre flori, copaci, cu fluturi cocoţaţi pe fiecare parte a corpului tău. Gândeşte-te că oricât de trist sau nesigur erai înainte, acum te simţi sigur şi securizat. Aproape suficient încât să renunţi la câteva lacrimi de fericire.
 
 Acum deschide ochii şi priveşte lumea pe care o ştii. Înţelegi marea diferenţă ? E un şoc să-ţi dai seama prin ce treci cu adevărat. Şi trebuie să înveţi să faci faţă.
 
 Cred că există mai mult în viaţa de zi cu zi decât pare. Gândeşte-te la locurile frumoase pe care le-ai vizitat în vise. Aceea este cu adevărat frumuseţea, adevărata realitate din spatele unei măşti oribile.
 
 Unii văd şi-l trăiesc neîncetat.
 Unii nu vor vedea.
 Unii nu au văzut adevărata frumuseţe.
 Unii văd chiar acum.

~♥.

Lluvia de verano.

        Am stat în ploaie, lăsând picăturile să-mi ude părul şi hainele. Am ajuns complet udă. Iarba sub picioarele mele a devenit rece şi netedă. Clipeam, evitând căderea picăturilor în ochi şi am observat că ploaia se răreşte. Mi-am ridicat privirea zâmbind.

        M-am întors şi i-am zâmbit în timp ce se rotea pe terenul noroios. Am sărit în aer, având pentru câteva secunde parte de o briză. Ploaia începe să cadă şi mai repede, dar nu ne răreşte dansul, ci îl transformă într-un vals.

       L-am privit zâmbind. Părul meu curgea ca un râu. Mâna mi-a coborât uşor de pe umărul lui, şi am ajuns să îl ţin de ambele mâini. Îl ţineam cu o tandreţe subtilă.

         Curând ploaia s-a rărit şi a devenit doar rouă peste întreg locul, iar dansul nostru a trebuit să ia într-adevăr sfârşit. Ai plecat..
        Sunt singură şi plouată în zona în care ne-am cunoscut. Iese soarele şi începe să-mi usuce obrajii. Am intrat în casă şi am căzut pe podea, incredibil de fericită.

 Pentru că va ploua din nou. Atunci voi crede şi eu. 


~♥.