Is this what they call frustration ?

       Poate o parte din mine n-avea nevoie decât să ştie că este ea fericită. Poate fericirea mea depinde de alţii.
 Însă sunt dezamăgită de mine. Nu pot fi fericită pe ''picioarele mele'' ? N-o să am niciodată motivele mele să fiu fericită ? Nu pot fi bine având şi eu pe cineva care să mă facă să zâmbesc ?
 E adevărat, când nu sunt bine să-mi revin singură.
 Vreau să pot zâmbi fără să mă abţin din plâns.
 Sunt prea egoistă ? Da. Sunt. Dar din punctul ăsta de vedere sunt egoistă ? Îmi doresc prea mult să fiu fericită datorită mie şi nu ei ?
 Vreau să mă ajut singură. Să stau mândră, zâmbitoare, pe picioarele mele. Chiar dacă asta înseamnă să mai şi cad. Am să mă ridic. Am să mă obişnuiesc.
 Nu sunt invidioasă. Nu. Nicidecum.
 Nu aş vrea să fiu în locul ei. N-aş vrea să-i fur fericirea. Faptul că este fericită mă face să mă simt mult mai bine. De parcă i-aş trăi chiar eu fericirea. Pentru că ştiu cum se simte..şi nu-i sentiment mai frumos decât acea euforie specifică dragostei, gândul că începe să-l uite pe cel ce a învăţat-o să sufere.
 Însă..simt un gol. Îmi vine să zâmbesc. Într-o clipă îmi vine să plâng. Îmi vine să urlu. Vreau să vomit. Vreau să dau înapoi. Nu..nu se mai poate.
 Ia-mă-n braţe..îndură-mi strigătele de durere.. Ţine-mă strâns în braţe şi nu-mi da drumul, altfel voi cădea. Şi nu mă voi mai ridica o vreme. Parcă mor..parcă simt deja cum mi se albeşte pielea, începe să mi se facă frig. Mi-e somn. Zâmbesc. Ce-i cu mine ?! Simt că mă priveşti.. Aud o sirenă. O fi vreo salvare ? Sunt pe stradă ? Nu ştiu..
 Nu-ţi fie milă. N-am nevoie de simpatia ta. Aşa am crescut, aşa voi fi. Să nu-mi plângi de milă şi doar irişi să-mi aduci.
 Îţi va fi dor de mine. Aşa că nu te sfii să-mi spui tot ce-ţi trece prin cap. Nu minţi..ştii că îţi citesc minciunile. Nu-ţi spun când ştiu că minţi. Dar simţi ruşinea. Ştii că nu merită să mă minţi, ştii că-mi pasă prea mult.

~♥.