Perfection.

  Zâmbetul lui fraudulos şi oasele ei proeminente,
 Un cadavru ambulant, fără a fi nevoie,
 Doar un singur măr pe zi şi aerul pe care-l respiră.
 Vine unul şi vin toţi ca să vadă dacă e bine,
 Încercând întotdeauna să acopere semnele de boală de ochii lor orbi.
 Sufletul îi dansează în declin, dar
 Corpul nu mai poate rezista la trădările constante.
 Ca strălucirea cărbunilor cu care vântul se hrăneşte
 Flacăra de ispită care-i curge prin vene
 Varietatea de simptome de foame atât de greu de definit,
 Toate în mintea ei.
 El îi aude vocea, deşi încet la început,
 Încearcă s-o ignore, dar o aude atât de puternic,
 Capul începe să-l doară.
 Disperare.
 Nu mai are control.
 
 Ea ascultă cu atenţie şi îi da crezare,
 Dar nu ştie cum să schimbe durerea.
 Ea închide uşa, cu mintea la el.
 Se prăbuşeşte în camera ei şi închide ochii.
 Trage pătura peste ea. Încearcă să se încălzească.
 Dar în seara asta nu e de dormit, căci corpul nu-i mai rezistă.
 Se uită-n oglindă şi vede. Ce vede ?
 Morbid, dezgustător şi nebuneşte,
 Vede obezitate.
 Chiar dacă aceasta-i vechea imagine, de mult trecută,
 Deşi şi-a atins scopul.
 În cele din urmă se prăbuşeşte, fără ca cineva s-o vadă.
 Nu-i nici un drum din cărămizi galbene,
 Nu există nicio Alice a minunilor,
 Iar iepurele s-a grăbit atât de tare, încât a uitat că ea există.
 Nimeni n-o mai poate auzi strigând.
 Şi deşi într-un moment se linişteşte, închide ochii 
 Sperând că n-o va vedea nimeni în această stare de nedescris.
 Poţi vedea doar o lumină ce decolorează tot ce-i în jur.
 Nici ''acasă'' nu mai există.


~♥.