You fascinate me.

        Te admir atât de mult, poate deja ai observat. Mă inspiri. Mă schimbi în bine. Și ai apărut într-un moment destul de ciudat al vieții mele. Rar se întâmplă să îmi pese atât de mult, mai ales în asemenea circumstanțe. Uneori mă urăsc pentru aceste sentimente.
        Cât de blând, dar în același timp puternic pari, cât îmi doresc să știi exact ce vrei, să nu mai fie nevoie să bănuiesc. Mă simt ca o fraieră, tot punându-mi întrebări. Vreau să știu exact ce se întâmplă între noi. Toți pretind să știe, mai puțin noi doi. Sau poate doar eu nu știu.
        Cel mai des ești în lumea ta. Mă întreb dacă sunt și eu acolo. Deja îmi imaginez cu câtă dragoste cânți. Încerc să mi te imaginez cu cineva. Nu reușesc. E de parcă ai sta și ai cânta la propriul instrument, iar eu m-aș plimba în jurul tău, parcă fiindu-mi frică să fac mai mult decât să te privesc. Mă simt atât de atrasă de tot ce faci.. Sunt copleșită și-mi vine să plâng. Atâtea sentimente amestecate, parcă uneori îmi doresc să închid și blogul. Să nu mai citească nimeni ce gândesc sau simt. Toți fac pe deștepții încercând să ghicească ce-i cu mine. N-aveți decât să mă judecați cât vreți. Și nu știu dacă ar trebui să mă bucur sau să mă întristez la gândul că nici nu vei citi aceste rânduri.

~♥.