Love shaped me.

~♥.

Instability.

        Uneori este atât de greu să definesc sentimente..
       Am încercat să vorbesc cu diverse persoane, să mai fac să treacă timpul. Am încercat să desenez, să scriu, să ascult muzică. Acelaşi sentiment mă macină. Cum îi spune..? Nu pot să-l înţeleg rostul, să-i ghicesc numele. Prin puzzle-ul ideilor încerc să-i găsesc rădăcinile. Să-i desluşesc sensul şi motivul. Degeaba. E doar un amalgam de senzaţii şi gânduri. Emoţie? Nu. Nu e asta. Euforie? Nu, nu am motiv. Dacă stau să mă gândesc, găsesc mai multe motive pentru a plânge decât pentru a fi euforică. Mă gândesc din nou la tine. Eşti tu de vină oare pentru sentimentul ce-mi frânge inima? Hm. Chiar nu ştiu 
De ce nu pot să-l definesc? Devin nostalgică. Îmi amintesc iar de trecut. Tot felul de imagini îmi umple mintea. Simt inspiraţie. Însă nu am răbdare să fac nimic. 
Nu simt foame, nu simt oboseală. Nu mă pot mişca de pe scaun. 
Nu ştiu ce să fac, vreau să încerc atât de multe, nu ştiu cu ce să încep. 
Mi-e frică. 
Sunt confuză. 
Nu ştiu cui să spun. 
Ce am păţit? Nu ştiu. Nu mai ştiu nimic. Nu mai sunt sigură de nimic. Simt că înnebunesc.
      Gata. Simt.. nelinişte. Una greu de definit, greu de stăpânit. Agitaţia asta îmi umple întregul corp. Inima-mi bate nebuneşte. Mi-e dor de tine si parca tresar la acest gand. Agitaţie este numele ce-l căutam.
     Ce ar putea urma, ce s-ar putea întâmpla? Mi-e frică să nu te pierd.



~♥.

Wishful thinker.

        Încă mai ţin minte atmosfera, priveliştea, sentimentele.. Tot. Ferestrele cu design vechi ce aveau vedere spre pădure. Paturile dezordonate. Parcă am fi petrecut săptămâni întregi acolo. Sunt atâtea imagini pe care nu le pot uita.. Nu aş avea timp să le descriu pe toate.
       Muzica ce-o ascultam împreună încă îmi aduce aminte de tine atunci când dau drumul la playlist.
       În ochii tăi puteam vedea atâta indiferenţă, dar undeva, ascunse, erau sentimente profunde pe care nu le puteam desluşi. Aş fi putut spune că erai trist, melancolic. Şi chiar de ai fi fost, n-ai fi zis un cuvânt despre asta.
       N-aş vrea vreodată să ştiu că eşti nefericit. Şi chiar credeam că atunci când îţi doreşti ceva, faci orice să-ţi atingi scopul. Chiar credeam că nu vei renunţa la o persoană de îndată ce te-ai ataşat de ea. Mi-ai promis că nu vei uita. Ar fi trebuit să-mi dau seama cât de mult urma să mă doară.
        Poate nici nu ştiu exact ce simt.. tot ce pot spune este că mi-e dor de tine. Mi-e dor să mă ţii de mână. Mi-e dor să ştiu că mereu mă cauţi în mulţime. Îmi lipsesc şi micile flirturi. Poate m-aş simţi mai bine doar să te văd. Nu vreau să plâng, sunt fericită că te-am întâlnit. Nu trăiesc doar cu gândul la amintiri. Dar mi-e frică să-ţi spun tot ce gândesc. Mi-e teamă de ce ai putea crede. E păcat.. am sperat prea mult la ceva ce a durat prea puţin. 


~♥.

Forever & Always.

     Am adormit ţinându-te de mână. Sunt sigură. Simţeam cum mă ţineai strâns. Speram să nu-mi dai drumul. 
     Vreau doar să ştii cât însemni pentru mine. Eşti cea mai specială persoană din viaţa mea. Eşti perfectă, după părerea mea. Şi ştii cât sunt de selectivă. Dar tu eşti răbdătoare, înţelegătore, protectivă; uneori mă cerţi ca o soră mai mare, alteori te alinţi ca o surioară. Ştii să mă faci să mă simt bine oricând şi ştii să îmi arăţi cât ţii la mine. Mă accepţi exact aşa cum sunt. Nici nu înţeleg cum de poţi să mă suporţi uneori. Însă nu vreau să se termine vreodată aceste momente minunate. Eşti singura pentru care voi face tot posibilul să nu o dezamăgesc vreodată în niciun fel, nu o voi lăsa baltă şi nu voi uita niciodată nimic din tot ce ne leagă. Nimic nu mi-ar putea schimba sentimentele. "Ne înţelegem fără vorbe, iar afinităţile ne leagă prin curenţi psihici subterani, secreţi, complicaţi. Excelentă legătură." Ştii bine că am fost, suntem şi vom fi mereu "la pachet". Te ador.

~♥.

You fascinate me.

        Te admir atât de mult, poate deja ai observat. Mă inspiri. Mă schimbi în bine. Și ai apărut într-un moment destul de ciudat al vieții mele. Rar se întâmplă să îmi pese atât de mult, mai ales în asemenea circumstanțe. Uneori mă urăsc pentru aceste sentimente.
        Cât de blând, dar în același timp puternic pari, cât îmi doresc să știi exact ce vrei, să nu mai fie nevoie să bănuiesc. Mă simt ca o fraieră, tot punându-mi întrebări. Vreau să știu exact ce se întâmplă între noi. Toți pretind să știe, mai puțin noi doi. Sau poate doar eu nu știu.
        Cel mai des ești în lumea ta. Mă întreb dacă sunt și eu acolo. Deja îmi imaginez cu câtă dragoste cânți. Încerc să mi te imaginez cu cineva. Nu reușesc. E de parcă ai sta și ai cânta la propriul instrument, iar eu m-aș plimba în jurul tău, parcă fiindu-mi frică să fac mai mult decât să te privesc. Mă simt atât de atrasă de tot ce faci.. Sunt copleșită și-mi vine să plâng. Atâtea sentimente amestecate, parcă uneori îmi doresc să închid și blogul. Să nu mai citească nimeni ce gândesc sau simt. Toți fac pe deștepții încercând să ghicească ce-i cu mine. N-aveți decât să mă judecați cât vreți. Și nu știu dacă ar trebui să mă bucur sau să mă întristez la gândul că nici nu vei citi aceste rânduri.

~♥.

You could be happy.

          Blogul nu e un loc în care-mi revărs frustrările; doar ca să ştii. Blogul înseamnă mult pentru mine. E ca un jurnal. Şi dacă nu îţi place ce citeşti, poţi foarte bine să eviţi să-mi spui că mi-ai văzut postările. Dar să nu îndrăzneşti vreodată să râzi de ceea ce simt sau ce scriu.
       Obişnuiam să ştiu că locul meu este mereu lângă tine. Însă acum mi-e şi frică să-mi caut un loc în mulţime. Toţi credeau că suntem norocoşi, că ne avem unul pe celălalt. Iar problemele au apărut din cauza unei mici neînţelegeri. Nici măcar nu ne mai vorbim. Şi totuşi sunt atât de curioasă, te doare cât mă doare şi pe mine? sau destinul a vrut doar să mă pună la încercare în timp ce tu îţi vezi, indiferent, de viaţă? Nu vreau să cred că mă eviţi. Ştiu că-ţi pasă. Totuşi, când te-am văzut ultima dată, ai păstrat garda sus, aşa cum ar fi trebuit să mă păstrezi pe mine.. Dar sincer, nu înţeleg ce simţi. Ce însemn pentru tine? 
Şi cred că era un vers într-o melodie care spunea ceva de genul "Parcă ar fi un concurs în care ar trebui să dovedim cui îi pasă mai puţin, dar îmi plăcea mai mult vremea când erai de partea mea."
       Când iţi vei da seama de gafele făcute, eu voi fi trecut peste. Voi fi bine. HA! Ce glumă bună.. probabil nici nu vei realiza unde ai greşit, deşi aş fi în stare să te iert pentru orice şi să-mi cer iarăşi scuze fără să fie nevoie, doar ca să fie ca înainte. Însă orice s-ar întâmpla, oricât de mult timp ar trece, eu nu voi fi bine, iar tu, cel mai probabil, nici nu vei şti. Aş vrea totuşi să îţi dai seama că eşti încă important pentru mine şi mi-e foarte dor de tine.

~♥.

Just reminiscing.

      Îmi lipseşte vremea când care eram sufletistă şi gândeam fiecare detaliu. În speranţa că voi deveni mai puternică, am ajuns să fiu uneori prea dură, încep să fiu prea directă. Nu ştiu dacă e bine.
     Îmi lipseşte dragostea. Îmi lipsesc micile flirturi când suntem într-un grup mai mare, îmi e dor de perioada în care ne ţineam de mână, toate zâmbetele ghiduşe, chipurile noastre ruşinate când observa cineva cât suntem de apropiaţi şi ne făcea complimente, şi toate glumele; fiecare lucru mărunt care ne-a făcut relaţia plăcută. Mesajele pe care ţi le trimiteam noaptea târziu fiindcă nu puteam dormi ştiind că eşti nervos pe mine, nopţile în care puneam telefonul sub pernă pentru că nu încetai să-mi trimiţi mesaje; erai atât de egoist, că preferai să vorbesc cu tine până târziu decât să fiu odihnită a doua zi. Sună tare copilăresc, dar aş mai trece o dată prin toate, doar să te ştiu aproape. Mi-e dor să te văd purtându-te ca un băieţel doar ca să-mi captezi atenţia, îmi lipseşte enorm să te văd zâmbind atunci când mă zăreşti. Vreau înapoi zilele în care nu ne vedeam fiindcă eram încăpăţânaţi. Şi timiditatea ce apărea atunci când, la început, rămâneam doar noi, dar care dispărea în momentul în care mă luai de mână.
     E atât de greu să mă opresc din scris, aş vrea să povestesc atâtea, dar mai presus de toate, ţi-aş spune atât de multe, însă mi-e frică. Şi mi-e ruşine de mine.

~♥.

Kind of old, kind of new.

         Nici nu realizasem că începusem să-ţi scriu. Când am privit monitorul şi mi-am dat seama ce făceam, m-am oprit brusc. Simţeam nevoia să-ţi spun tot ce aveam pe suflet. Eram pe cale să-ţi destăuinui multe, dar ar fi fost o greşeală. Nu ştiam asta atunci. Dar tot n-am habar de ce mi-am găsit să-ţi spun ţie ceea ce simţeam. De ce tocmai tu? Dintre atâţia oameni. Câtă ură ţi-am purtat, şi tot la tine mă întorc. Acum abia dacă te mai cunosc. Poate caut consolare. Dar de la tine ştiu că voi primi doar un zâmbet. Şi ştiu că am ajuns la limită când realizez că nevoia de a vorbi cu un străin creşte şi ajunge să o depăşească pe cea de a vorbi cu un prieten.
        Aş vrea să întelegi ce simt, ce gândesc. Pentru că sunt confuză. Nu înţeleg ce vrei. Dar vreau să ştii că frumuseţea nu stă în ceea ce priveşti, ci în privirea persoanei pe care o iubeşti.


~♥.

La rentrée.

        E toamnă. E încă o vreme placută, e cald, dar vântul adie uşor. Am început şcoala pe data de şaptesprezece. Sunt în clasa a IX-a. " IX C, ce ciudat sună! " îmi spuneam acum cateva zile. Dar mă obişnuiesc deja. Am colegi noi, dar pe jumătate dintre ei îi ştiam deja. Am şi o sală de clasă nouă. E drăguţă. Diriginta este aceeaşi pe care o ştiu de patru ani, dar mie-mi convine. Şi profa română îşi aduce aminte de blogul meu. Sper să-i placă ce citeşte. Am o colegă de bancă pe care n-aş fi crezut ca o voi avea, dar îmi place. E din altă ţară, sper să se acomodeze repede.
      Deocamdată, aşa, ca la început, totul e în ordine. Ne inţelegem bine, toţi par foarte de treabă. Dar suntem diferiţi. Sunt destul de sigură ca vor fi certuri, tocmai pentru că suntem atât de diferiţi. Suntem douăzeci şi patru. Dar sper să nu se mai transfere nimeni la noi. Fără ofense.
      Mă simt atât de ciudat, atâtea sentimente amestecate... sunt fericită cu toate de până acum, dar am emoţii.. cum va fi la anul pe vremea asta?
M-am gândit ceva vreme la noua clasă şi nu vreau să rămână cineva vreodată stingher.
       Suntem glumeţi, poate prea glumeţi, dar sper că vom putea fi şi serioşi; nu doar atunci când dăm un test. 
Sper să fim uniţi. Mereu mi-am dorit o clasă în care să ne luăm apărarea şi să ne ajutăm în loc să ne certăm în fiecare zi. 
      Nu vreau să venim la şcoală şi să ne fie frică de a fi judecaţi de cei din jur. 
      Sper că nu voi supăra pe nimeni. 
     Vreau să-i ajut pe toţi cu cât pot.
     Aş vrea să nu ne uităm unii pe alţii după terminarea liceului.
      Dar nu este vorba doar despre ce îmi doresc, sigur aşa va fi!

~♥.

I guess I'm just confused.

    Suntem prieteni? amici? Nu obişnuiesc să pun etichete pe relaţii, dar a noastră îmi dă de gândit. Vorbim ca între prieteni, suntem colegi, dar gândindu-mă la anumite detalii, am putea fi numiţi amici. Nu voi numi acele detalii, nu vreau să mă dau de gol.
     Nici nu-mi pot da seama ce însemn pentru tine. Acum ceva vreme am crezut că am putea fi apropiaţi. Dar nu te pot înţelege. Faci lucruri, iei decizii pe care nu le înţeleg. Eşti destul de previzibil, dar nu te pot defini. Eşti... opusul meu. Am un caracter destul de flexibil, încerc să fiu optimistă, nu mă gândesc de două ori la ceea ce spun sau ceea ce fac, şi-ţi zâmbesc mereu, fie că am sau nu un motiv. Tu pretinzi a le şti pe toate. Eu pot fi deschisă faţă de tine, te pot îmbrăţişa, mă pot prosti, mă pot face de râs, pot greşi, însă orice ar fi, nu vei avea dreptul de a râde de mine. Poate nici n-o să-mi pese dacă o vei face, dar poate mă va durea. 
       Tu eşti...setat pe ceea ce ştii şi nu poţi lua viaţa în glumă nici măcar pentru o secundă. De parcă nu ai voie să faci greşeli. Eşti mereu serios. Dacă îţi fac un compliment, în loc să te gândeşti că vreau să fiu cu tine, aş vrea să poţi să priveşti dincolo de aparenţe. Doar ca să ştii, poate îţi fac complimente şi îţi zâmbesc pentru că mă faci fericită atunci când uiţi să fii serios şi laşi garda jos.
     Eşti un mister. Însă nu-mi doresc decât să-ţi dai seama ce vrei de la viaţă, de la tine şi de la mine.


~♥.